Pagini

joi, 21 august 2014

Iar melancholie de câmpie


Azi m-am spălat pe faţă cu lumină,
Era prea târziu să apelez la rouă,
Fana Coţofna se certa cu soră-sa
Pe subiectul coadă sau trup.

Motanul confunda mâna mea cu mausul,
Politicienii tratau ţara ca pe o cramă,
Românii aveau probleme metafizice
Neştiind dacă anul acesta se bagă tot ulei
La alegeri
În sticlele de plastic
Sau se scapă şi ceva ţuică în vene.

Una peste alta e bine,
Dacă se schimbă, dar nu se vede,
Nu se simte,
Nu se judecă.

La Polul Nord e încă răcoare,
La noi e bine,
Fructele anul acesta nu prea au dat în pârg,
Dar e şi mai bine,
Că nu-şi fac oamenii probleme unde să le
Păstreze.

La molluri roţile căruciorelor
Se învărtesc perfect,
Nu ştiu de ce nu mă duc
Să trag un duş,
Că apa deja e fierbinte.

Mai ţii minte, Veronica,
Vremea când băusem frica
Şi mamei îi spuneam Nica?

Acuşica?

Acuşica.

miercuri, 20 august 2014

Ora de gimnastica minţii


Când văd lumina
Mă gândesc la orbi
Şi-i cred că şi-ar da viaţa
Ca să o vadă,
Iar cocoşul îmi aminteşte
De surzii care bâjbâie
În infernul marilor metropole.

La lăsatul serii
Mai adaug o rugăciune
Iubirii cereşti fără seamăn
Care a poruncit pământului
Să se mai lase lovit de tălpile
Mele cu multe călcături strâmbe
(Un fel de brazdă trasă de o căruţă
La care a fost înhămat un cal orb
Ce se lăsa mânat de un birjar beat,
De felul lui ţigan indian –
Rezultatul seamănă cu străzile Craiovei).

Între timp
Arunc privirea
Pe o carte veche
Şi răspund în răspăr ca Hamlet
La întrebarea ce scrie :

Semne, fiule, semne.

luni, 18 august 2014

Poem neromantic

Prima dată te-ai ascuns
În pădure,
Dar şi Luna ştia să aştepte
Cochetând cu noaptea,
Astfel că păsările s-au prefăcut adormite
Şi ciuguleau din coşul cu speranţă.

A doua oară am pândit Soarele,
Mama tuturor celor născuţi,
Cel care trezeşte la viaţă
Adâncul mării
Şi răsfaţă trupuri de mult adormite.

Eram tolănit ca omul leneş,
Uitasem se somn, uitasem de foame,
Cucoana din caleaşcă se plictisise
Să mai citească romane
Cu fii de împăraţi
Şi feţi frumoşi
Nenăscuţi la timp.

M-a întrebat dacă mi-e foame,
Apă de vreau, vreo umbră pe creştet.

Până a înţeles să mă ducă acasă
Soarele se ascunsese
În spate de val.

Ah, pescăruşul
Ah, mama lui Baudelaire,
Ah poezia,
Ah rana din care nu curge sânge.

Mama lor de creatori de vise.

Şi bunicul care nu ştia nicio poveste.

Ah.