Câmpurile apelor
Oglindesc și străpung pieptul
Cu vârful căutării
Retezat și crescut înstolit
Când mâna febrilă crește
Trupuri înalte și vii.
Apele calcă-n picioare
Stropul de viață și-l duc
Până la Marea cea Mare
Hrănită cu lacrimile
Prinosului dat
Coloanelor ’nălțate de părinți
Și de fii nenăscuți.
Aș plânge trupul furat
De n-ar folosi peștilor
Când zidesc urmașii,
De n-aș aștepta
Să-l ia vânturile
Până la țărmul de sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu