„Autoritatea familială şi demnitatea socială ale unui „pater familias" au testamentul drept armă şi simbol. Căci testamentul este ca o mărturisire prin care omul social se dezvăluia total şi pe baza căreia avea să fie judecat. Desemnase el oare pe cel mai demn drept moştenitor? O evocase oare pe nevasta sa în termeni care să fie pentru ea un certificat de soţie bună? „Câtă vreme ne petrecem stînd la sfat cu noi înşine, pentru a afla cui să lăsăm ceva — şi cît! Niciodată hotărîrile noastre nu sînt mai chibzuite decît în acea clipă". Toate rudele apropiate sau îndepărtate trebuie să primească ceva, precum şi oamenii casei: sclavii merituoşi sînt eliberaţi prin testament, iar cei eliberaţi rămaşi credincioşi şi clienţii nu sînt uitaţi nici ei.”[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu