Pagini

sâmbătă, 31 martie 2012

Octav-George Lecca despre familiile boerești române

„Există încă falsa idee, că la Români n'a fost nici-o dată o clasă distinctă a boerilor, adică nobili. Nici un tcmei puternic n'a putut face pe susţinătorii acestei opinii, — dacă pote fi vorba de opinii, — să arate acest lucru. Aceştia voesc numai să facă din ţerile nostre o anomalie faţă de tote poporele.
Acesta selecţiune dintre omeni, numită nobleţe, o găsim ca clasă distinctă din timpurile cele mai depărtate, şi la tote poporele. S'a simţit nevoia unei clase dirigente a poporului, şi ast-fel se explică universalitatea ei.
Nu vom încerca să discutăm o cestiune aşa de întinsă şi dificilă, neintrând chiar în scopul nostru. Vom reaminti că vechile popore ale Orientului, apoi Romanii, Arabii, poporele invaziunilor barbare, au avut nobilime si clase distincte, cari au trecut şi mai desvoltate la poporele mai nouî ale Europei.
Nobilime, în afară de a Occidentului, care s'a desvoltal aşa de prodigios, au avut Ungurii, Boemii, Serbii, Croaţii, ba chiar Bulgarii şi Ruşii, a căror stare era puţin mai înapoiată, şi tocmai Românii, aşa des în contact cu tòte popórele streine, să nu ri avut?
A susţine acesta teorie greşită cu desăvârşire, este a contradice la fie-care pas marile acte al is­toriei nostre naţionale. E destul de a aminti câte-va nume glorióse de boeri şi de domni, luaţi din sînul boerieî, spre a vedea adevărul.
Se tot spune că nobleţea la noi a fost de funcţii şi demnităţi, nu ereditară. Nimic mai eronat.”

Niciun comentariu: