Pagini

vineri, 20 aprilie 2012

Descrierea, după G.Călinescu

Descripţia pură fără mişcare de definire şi generalizare este o utopie psihologică. Cînd zic, descriind un înger : „această fiinţă are două mîini", gîndesc mental, subsumînd unei no­ţiuni : „e un biman". „Are aripi", adaug (iar mental observ : „e o volatilă"). „Părul îi cade ondulat şi blond pe umeri", continui (iar în minte zic : „e o făptură feminizată"). „Ţine în mînă o spadă", urmez (dar mental generalizez : „e un războinic"). Prin urmare descrierea se face prin raportări con­tinui la universale, e un adevărat congres de judecăţi ne­cesare, fără a se stabili însă o ierarhie între ele. Fenomenul descris este desigur un singular, compus însă din universale, adică dintr-o varietate de note, oare fiecare în parte poate in­tra în componenţa unei noţiuni. Prin notele sale, Napoleon e studiabil în antropologie, în anatomie, în fiziologie, în psiho­logie, în chimie etc. înlăturând toate aceste note-ferestre către universalitate nu mai rămîne nimic. Singulară este aşadar nu­mai interferenţa universalelor. Firul de iarbă nu-i mai puţin personal şi istoric decît Napoleon, şi valul de asemeni, şi în­ţeleg pe individul prea contemplativ care ar plînge cînd un picior ar strivi acest fir de iarbă şi alte valuri ar turti acest val. Scriind istoria firului de iarbă, evoci nu mai puţin un număr inevitabil de legi.[1]


[1] G. Călinescu, Principii de estetică, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968, p.159.

Niciun comentariu: