Pagini

duminică, 22 aprilie 2012

Împăcare cu timpul dușman


Miroase a cer când nu ești singur
Și știi că ești așteptat sub cerdac,
Tatăl îți citește umbra din depărtare,
Dacă te vede uită de oftat.

Îi sunt obosite urechile,
Ochii confundă noaptea cu umeda ceață
Nu mai deosebește plânsul de geamăt
Știe că vii și asta-i e cârjă.

Am văzut o femeie rezemată de gard,
Încuraja bătrânul să nu moară,
Vine, i-a zis, vine curând,
Nu-ți opri răsuflarea,
Nu înceta rugăciunea.

Și m-am dus.
Îmbătrânisem și eu,
Nu mai voia să mă certe.
Eram pregătit să-i răsplătesc tot necazul,
Aveam creioane-ascuțite
Tot să notez.

Domnule,
De nimic n-a mai fost trebuință,
Ne cununasem împreună
Cu timpul.

Soarta nu mai râdea,
Rânjetul ei, cândva rece,
Devenise lumină.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Mi-ati ghicit gandul. Nu ma pot impaca cu timpul dusman. Nu stiu cum. Si gandul ma chinuie inca.