Se pun deîndată o mulţime de întrebări. Care sunt limitele precise ale socialului, care anume reprezentare nu ar fi socială, după ce indici se poate recunoaşte gradul de adecvare între o reprezentare şi un grup social şi aşa mai departe. Câmpul de acţiune al sociologiei şi psihologiei sociale clasice este înţesat cu cărţi şi sisteme care au încercat să ia cu asalt aceste întrebări şi să
tranşeze între răspunsurile posibile. La rândul nostru, nu le vom imita, nu din cauză că în prezent am fi mai avizaţi, ci pentru că aceste întrebări le considerăm sterile, iar pomul ştiinţei în care cresc răspunsurile îl vedem ca purtând fructe uscate.[1]
Vom căuta, deci, în altă parte, în direcţia procesului de producere a reprezentărilor un punct de atac mai bine definit. Şi, din această perspectivă, a califica o reprezentare ca socială, înseamnă a opta pentru ipoteza că ea este produsă, generată în mod colectiv. Sunt bine cunoscute obiecţiile pe care această ipoteză le-a provocat în rândul psihologilor şi sociologilor care au insistat asupra importanţei, exclusive, a individului în geneza concepţiilor adoptate de societate. Este încă proaspătă în memoria tuturor controversa între Durkheim şi Tarde. Astfel de controverse şi-au pierdut actualmente acuitatea şi au îmbrăcat forme mai subtile. [1] Moscovici, Serge, Psihologia socială sau Maşina de fabricat zei, traducere din limba franceză de Oana Popârda, Iaşi; Polirom, 1997, p. 58.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu