Pagini

miercuri, 11 aprilie 2012

Sfârșitul elegiei

Cineva a promis
Că-i va râde în nas
Babei specializată în cosit
De vinovate ori nemurdare vieți
Și-o va întreba unde-i vârful înțepător,
Unde-i tăiușul,
Unde-i botul de fiară sălbatică.

Și tot cineva a promis
Că va strânge lângă el
Suflete pâlpăind de lumină,
Credința cât un bob
De muștar,
Firul de atom
Din cel mai neînsemnat tabel
Semnat de Mendeleev, Mendel, Păcădel,
Băiețel, Mititel, Dorinel, Scumpel.

Și a zis că ne va chema din adânc
Pe nume
(Sunt sigur că mă va striga prin diminutive,
Cum numai mama născocea neauzite silabe combinate
Și cum chiar prietenul meu Mircea Sandu, devenit Ciobanu,
Pastor de poeți și poezie,
Diminua la nesfârșit
Piatra.

Am avut (poate mai am)
Un vis
În care o fecioară
Mă numea rege.

Cineva mi-a promis
Că într-o zi
Chiar și tristețea
Va fi conjugată la perfectul compus
Cu negație-n față:
A dispărut
Ce a fost melancolie.

Niciun comentariu: