Pagini

miercuri, 23 mai 2012

Factorul rasial: antroposociologia.


 Cea din­tâi este teoria rasei sau antroposociologia. Ea este, se va vedea mai departe, foarte veche. Dar se ştie că, sub forma ei actuală, ea are mai ales ca origine o carte a contelui Henri de Gobineau, „Eseu asupra inegalităţii raselor omeneşti" (1853-1855). Ea a fost desvoltată în Franca de d. Vacber de Lapouge la sfârşitul secolului trecut. Însuşi „Anul sociologic", în primele sale trei volume, a socotit că trebuie, deşi cu rezerve prudente asu­pra fondului doctrinei, să consacre o rubrică antroposociologiei. In Germania, teoriile gobiniste au cunoscut curând cel mai viu succes, şi în 1895 profesorul Ludwig Schemann a întemeiat o „aso­ciaţie Gobineau". In sfârşit, este inutil să stăruim asupra succesului pe care 1-a avut ideea de rasă în Germania naţional-socialistă contemporană.
Nu socotim nimerit să intrăm acei în amănun­tele acestei teorii. Ceea ce ne interesează cu deo­sebire sunt pretenţiile ei de a se da, să nu spunem numai: drept ipoteză driguitoare, ci drept o dog­mă, o mistică, faţă de oare ar fi subordonata toa­tă cunoaşterea omului. Profeţii antroposociologiei au ajuns într-adevăr să se ocupe de „rasă", acest complex biologic, un fel de punct de plecare apă­sând asupra desvoltării umane în felul unei fata­lităţi de neînlăturat şi înrâurind-o prin urmare în chip desăvârşit. De atunci, nu numai desvoltarea psihică a individului, dar toata viaţa socială se află dependentă de această fatalitate, iar sociolo­gia se află absorbită în biologie. Tocmai princi­piul acesta a fost formulat de d. de Lapouge, care a spus în „Selecţiuni sociale": „Faptele sociale se explică prin lupta elementelor antropologice deo­sebite, şi istoria întreagă nu este decât un proces de evoluţie biologică".[1]


[1] Armand Cuvillier, Introducere în sociologie, București, Editura de Stat, 1947

Niciun comentariu: