DESCRIERE SENTIMENTALĂ

Muntele meu e albastru

Ca urările mamei

Când m-a aşezat în leagăn

Şi m-a predat îngerului.

Muntele meu e verde

Întocmai ca adâncul apei

Când mă ţineai de mână, iubito,

Şi încercam să desluşim

Ochiul cui face mai mari

Cercuri de tămâie.

Muntele meu poartă pe frunte

O coroană de lumină

Asemeni credinţei

În zicerea

Că doar cerurile şi

Pământul vor trece.

Muntele meu nici nu e al meu

Nici nu ştiu de există,

E zestrea pe care mi-a lăsat-o bunicul

(Un fel de însemnări pe o frunză de vie,

Mlădiţe de viaţă).

E pun degetul pe numele Domnului

Şi simt, înclinat,

De aici şi până acolo,

Din adânc şi până la ceruri

M-a înstăpânit

Când m-a luat din mâinile

Mamei.

.

Pe ea a trimis-o să se odihnească

La câmpie,

Iar mie mi-a însemnat

Urcuşul.