"Mai puţin explicită,
insinuaţia morţii nu ocoleşte totuşi spaţiul erotic. Dacă bătrîneţea, prin
decrepitudinea fizică, vorbeşte direct
despre extincţie, frumuseţea femeii o exprimă oblic. Excepţionalele
portrete feminine ale lui Marin Preda, cu vitalitatea lor explozivă, formele
rubensiene, lumina schimbătoare a fizionomiilor, culoarea aprinsă a ochilor şi
părului, toate conţin o tainică nelinişte anticipatoare. Obsesia letală se
converteşte fie în degradarea trăsăturilor somptuoase, fie în acţiunea
malefică, dezagregantă exercitată asupra amantului. Ca în pînzele lui Baldung
Grien, nudurile voluptuoase ascund proiecţia thanatică: eroinele scriitorului
se autodistrug (Nineta, Căprioara, Simina) sau seamănă destrucţia (Mimi în Risipitorii,
Matilda, Suzy Culala în Cel mai iubit..., Luchi în Delirul). Relaţia
eros—moarte e, aici, de filiaţie eminesciană, trecută printr-un filtru
camilpetrescian. Toate treptele acestor paradigme sînt străbătute sintetizator
de Petrini; el trece de la „amorul unei Venere" (Nineta), la fantasma din Mortua
est (Căprioara), pentru a se destrăma în tortura amoroasă a Matildei şi
Suzyei, care sînt un amestec de veninuri dulci-fatale din Vcrona lui Eminescti
şi Emilia — Doamna T. în cele mai
neaşteptate interstiţii ale operei, letalul îşi semnalează omniprezenţa
naturală. E moartea „domestică", despre care Rilke credea că sălăşluieşte
în chiar miezul vieţii. Un „fenomen simplu".
Constantin Noica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu