Am uitat

Am uitat de mult, iubito,

Cum incepea poemul acela

Cu bărbatul plecat la vie

Și murmura de aici pâna la.

Până la capăt, până la dudul

Crescut din mila vreunei ciori

Venită-n glumă la noi  in ogradă

Și alungată de-atâtea ori.

Bunicul insuși făcuse un laț

Să prindă câinii veniți după paseri,

Crescusem mare,  viața-incepea

Nu dimineața, ci după seri.

La fel acum se scurg amintiri

Și ce e-n temple, adesea  se-intâmplă -

Focul cel mare se naște in inimi

Si urcă iute până la tâmplă.

De-acolo zboară spre nalte zări

Si se intinde ulei peste ape

Mi-aș rupe hainele, să devin gol

Dacă ai fi mai aproape.

Tu crezi si-acum că sunt plecat

Si mai leg incă vița de vie,

Nu lăcrima, rămâi fecioara

Singura sigură că fiul invie.