Cum este omul?

Omul apare pe toate treptele scării dintre pământ şi cer.

 Iată cum îl vede Iov:

Ca pe un copil iubit prin ceartă - Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.  El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mîna Lui tămăduieşte. Iov 5, 17-18.

Ca pe un ocrotit de Cel care  face deosebire între bine şi rău: Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană şi nu ocroteşte pe cei răi. Iov 8, 20.

Ca pe un născocitor, homo faber, cum ar fi zis latinii: Omul pune capăt întunericului, cercetează până în ţinuturile cele mai adânci pietrele ascunse în negură şi în umbra morţii. Iob, 28, 3. Şi la fel în cap.28. 9: Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină.

Ca o fiinţă care trebuie să înţeleagă limbajul dumnezeirii: Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Iov 33, 14.

Cum îl vede psalmistul David:

Capabil să se teamă de Dumnezeu: Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă. El  va locui în fericire şi sămânţa lui va stăpâni ţara. Psalm, 25, 12-13.

Ca pe o umbră vremelnică:  Da, omul umblă ca o  umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, şi nu ştie cine le va lua. Psalm 39, 6.

Ca pe un fericit, dacă are credinţă: Ferice de omul care îşi pune încrederea în Domnul, şi care nu se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi! Psalm 40, 4.

Ca pe un dobitoc, dacă nu merită cinstea:  Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai. Psalm 49, 20.

Ca pe un prost, dacă nu vede lucrările Domnului: Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!  Omul prost nu cunoaşte lucrul acesta şi cel nebun nu ia seama la el. Psalm 92, 5-6.

Ca iarba, aşa cum spune şi folclorul românesc: Omul! zilele lui sunt ca iarba şi înfloreşte ca floarea de pe câmp. Psalm 103, 15.

Solomon

Îl vede fericit pe omul înţelept: Ferice de omul care găseşte înţelepciunea şi de omul care capătă pricepere! Proverbe 3,13.

Ca pe un nimic, dacă nu are caracter: Omul de nimic, omul nelegiuit umblă cu neadevărul în gură, clipeşte din ochi, dă din picior şi face semne cu degetele. 6, 12-13.

Milostiv şi capabil de bine: Omul milostiv îşi face bine sufletului său, dar omul fără milă îşi tulbură însăşi carnea lui. Proverbe 11, 17.

Modest şi discret: Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia. Proverbe 12, 23. la fel în Proverbe 14. 6.: Batjocoritorul caută înţelepciune şi n-o găseşte, dar pentru omul priceput, ştiinţa este lucru uşor.

Dornic să se afirme: Omul are bucurie să dea un răspuns cu gura lui şi ce bună este o  vorbă spusă la vreme potrivită! - Proverbe 15, 23

Capabil să decidă ce e bine de făcut: Prin  dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău. Proverbe 16, 6.

Incapabil să se abţină: Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri. - Proverbe 25, 28.

Eclesiastul

Are gândul eternităţii primit de la creator: Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Eclesiastul  3, 11.

Muritor totuşi: Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi : aceeaşi  soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Eclesiastul 3, 19.

Capabil să se bucure în timpul vieţii:  Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Eclesiastul  5, 18.

E din pământ şi acolo a ales să se întoarcă:  Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el.  Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea? Eclesiastul 6, 10-11.

Nu-şi aparţine: Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-are nici o putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi. Eclesiastul 8, 8.