Pagini

sâmbătă, 22 iunie 2013

Din Isaia Capul al Cincilea


Am văzut
Că ţi-ai plinit cuvântul, domnule,
Pământul e plin de scaieţi,
Cei săraci sunt leşinaţi de foame
Pe margini de şeanţ,
La judecată plânge păgubaşul,
Iar mita se plimbă
Dintr-un buzunar în altul,
Motodolită că o conştiinţă
De zaraf.

Am văzut minciuna dansând în pieţe,
Ticăloşia ţinând discursuri,
Fecioare golindu-şi pulpele
Şi jucători de cărţi
Pariind pe sângele
Părinţilor.

Dar ai promis că din ciotul
Stejarului
Va răsări un văslar.

Cred, domnule,
Şi vreau să văd ghinda spartă

Şi râzând spre lumină.

marți, 18 iunie 2013

Războiul cu împăcarea


Mă luasem la trântă cu vântul,
Trufaș ca un taur era,
Dar tot l-am bătut,
Așternându-mi fruntea
Pe firul de iarbă.

Și cu mama Gea
Am avut confruntări,
Supărată era că o calc
În picioare și suflu spre cer,
Dar aveam prea multe-împreună
Și n-am prelungim până la capăt
Joaca.

Cu mine numai
Nu reușesc
Să cad la pace,
Cum raza de soare
Nu bate de două ori

Genele lăcrămate.

luni, 17 iunie 2013

Amintire vie cu vie


Nu-i mai înțelegeam cuvintele,
Era bătrân ca un patriarh
Și orb precum cumintele Isac.

Al meu nu fusese mereu
Ușă de biserică,
Dar nici clență la poartă,
Dar lăcrima când pronunța
Numele Mântuitorului.

Îi era mai familiar decât fratele lui mai mare
Sau decât cel mic,
Fiindcă nu se certase niciodată
Cu Fiul Omului.

De data aceasta nu m-am mirat
De ce vrea să mă vadă.

Nu m-a văzut,
Doar și-a așezat brațele pe umărul meu
Pentru prima dată mai sigur ca al lui.

Deslușeam doar cuvântul binecuvântare.
Și timpul curgea

Ca untdelemnul.

Cai şi vizitiu


Ce tare aleargă caii
În drumul lor spre prăpastie
Când e întuneric în faţă
Şi dorul de casă miroase-a prostie.

Ca bistriţele spre marea cea mare,
Ca şuvoiele bolnave de galbenul lut
Alunecă poftele ca gheata soldatului
Care şi-a dat inima împrumut.

Spre cer înalţ adeseori ochii
Şi trupul e negru de praf şi dorinţă,
Poteca dintre hău şi speranţa
E mai subţire ca firul de liţă.

De mult vizitiul e beat sau doar doarme
Cu fruntea căzută pe buza copaii
Afară e zgomot , muzică şuie -
Te rog, domnule, ia frânele, mână tu caii.

Ce răzvrătire şi  ce încleştare
În inimi firave de carne şi sânge.
Nu voi privi înapoi nici în lături

De teamă că tata va plânge.

sâmbătă, 15 iunie 2013

Banalităţi în staniol de un pol


Prietenul meu Muky,
Cel mai iubitor motan
Din câţi am avut
(El fiind primul
Şi singur fi-va)
Doarme ca un copiloş
Cu capul pe pernă.

N-o va duce mult aşa,
Va veni pe braţul meu
(Tot ca un copil)
De îndată
Ce mă voi duce în pat.

Aş fi putut să grafiez
Rândurile întregi,
Să nu mă întrebe lumea
Bine, bine, te priveşte
Ce-ţi face mârtanul,
Dar de ce-ţi baţi joc de noi
Pseudopoetule,
Şi ne vinzi drept poezie
Banalitatea din odaia ta,
Creierul tău,
Neputinţa ta.

Dar despre poezie
Era vorba, prieteni,
Doar că n-am ştiut
Să mă exprim.

Data viitoare
Eu voi dormi
Sub braţul Creolei
Şi atunci să vedeţi
Proză.


Drame nu servesc, avem a mulţumi.

Bunicul (schiţă de portret)


Cotul i se sprijinea
În pământ,
Cu mâna dreaptă spărgea oul
De găină
Lovindu-şi frunte
Ca să mă facă să râd
(După Cotul Donului n-am mai râs).

Caii legaţi de loitră
Adulmecau aerul primăverii,
În timp ce fântânile îşi primeneau viaţa.

Bunicul număra de câte ori
A auzit cântatul cucului,
Eu înmulţeam cu zece
Numele păsării
Nevăzute vreodată.

Obrazul lui
Era brăzdat de istorie.
Pământul gemea fericit
Sub talpa stăpânului.

Brazda se desfăcea
Ca pulpele unei feciore
Pofticeoasă.

Inconştienţa fecundă
A adolescenţei
Fără stăpâni.

Nori de primăvară,
Pasăre sură,

Timpul.

Linişte sufletească


Seara păşeşte pe furiş
Cu paşi molateci de pisică,
Se strecoara precum apa
În pământ nisipos
După o vară de neputinţe.


E calda aşteptarea
Ca privirea mamei
Care şi-a alăptat pruncul,
Ca mâna întinsă de bărbat
Deasupra casei
După ce i-a aşezat coperişul.

În noapte
Nici greieii nu mai răsuflă
Când apari tu,
Frunzele au uitat să tremure,
Stelele, corăbii în portul veşniciei,
Au tras la mal.


Aş dormi somnul de veci
Aş spune senin
Până aici,
M-aş împăca în sfârşit
Cu mine
Şi aş lăsa adâncului
Hainele ponosite.

Dar aştept liniştea ta, Împărate,
Popasul tău ultim
Pe Muntele Măslinilor
Ca să spui
Pace vouă,
Vă dau pacea mea.

Vă înstăpânesc peste
Liniştea veacurilor
Care a astupat

Spărturile.

miercuri, 12 iunie 2013

Privelişti diurne


Ce finisaje, domnule,
Ai poruncit să se desăvârşească
În marele tău palat.
M-am folosit de o lupă modernă,
L-am luat ajutor şi pe Nice,
Dar n-am găsit cusur.

Chiar şi buruienile
Sunt de o perfecţiune
Egală cu mersul stelelor.

Când m-am gândit la iubirea
Tatăluiu meu
M-a apucat ameţeala de fericit ce eram
De parcă aş fi dormit
Cu crinii în odaie.

Pe mine am găsit nişte pete,
Dar nu erau de la tine:
Mă jucasem cu pensula
Şi, copil fiind,
Mi se vedea neîndemânare.

Aha, am zius,
Priveşte dincolo de nori,
Şi vei scăpa de paginile
Pestriţe.

Soarele al mângâierii
Erai aproape

Şi mă strigai.

Certuri de adolescenţi


I-am spus în doară, odată,
Deşi de felul meu sunt discret
Că am mai cochetat cu o fată
Pe când dansam menuet.

De atunci se tot uită piezişi
Priveşte în jur, e geloasă
Nu vrea să-mi arăt formele-n ginşi
Şi m-ar trimite la urâta cu coasă.

Am vrut să dau oarece explicaţii
Când treceam sub un pâlc de arini
Şi tot împărţeam luna în fracţii
Cum facuseră vreo doi gagarini.

Luna, i-am spus, numai astrul de noapte
Ştie de dragostea mea – şi-înc-o stea.
Şi-a ţipat cât putea, uitase de şoapte
Devenind ca mă-sa: şi dură şi rea.

Voia să ştie pe loc şi acum
Care e steaua şi cum se numeşte.
M-am oprit alene în mijloc de drum:
Nu există o alta, doar tu eşti ce este.


marți, 11 iunie 2013

Cel care nu lasă



Nici acum nu m-am înşelat.
Nici acum n-am fost dezamăgit,
Iisus, Soarele nostrum,
A aprins amnarul
Şi s-a făcut lumină.

Azi, ca ieri,
Ca în fiecare zi
De la facerea lumii,
Deschide porţile
Uriaşului palat de cleştar
Şi priveşte spre noi.

Lumina lui nu e zgomotoasă
Ca motocicletele figuriştilor,
Nu pătrunde în nas
Ca mirodenii orientale,
Nu rupe copacii în trecere
Ca zmeii din poveşti,
Nu iese din adânc
Precum balaurii morţii.

Adiere de primăvară,
Cântec de leagăn,
Şoapta copilului îndrăgostit
De sânul hrănitor,
Susur de ape,
Val călător,
Sanie pe derdeluşi,
Muzica stelelor.

Domnule,
Mai spune-mi o dată
Că nu m-ai uitat,
Adoarme-mă
Cu credinţa pe pleoape.

Ştiu că spusa ta este lege,
Ştiu că nimeni nu şi-a respectat cuvântul
Ca tine.


Cântarea Sulamitei


Era noapte doar în aparenţă,
Luna se zbenguia ca un peşte
Îndrăgostit de dansuri nescrise
Şi nici nu ştia că iubeşte.

Eu am ieşit la cules de luceferi
Şi te căutam pe albe poteci,
Paseri adormite îmi dădeau de veste
Că vei trăi alături de mine în veci.

Unde eşti, Sulamita, pe unde
Îţi porţi paşii delicaţi ca petala
Am vrus să întreb, iar ecoul
Mă ironiza cu ala şi bala.

Supărat am încălecat calul
Şi am luat-o la fugă-n livezi
După un deal ţi-am auzit glasul:
Sunt regina ta, de mă vezi.


Te-am văzut, Sulamită subţire
La trup şi cu lunge picioare,
Hai să ne jucăm de-a tata şi mama

Şi să ne rostogolim până-n vale.

Ceai neîndulcit


(amicului A. S.)

I-a fost tăiată o aripă,
Iar de atunci creşte ca plopul.

Deşi ar vrea să fie leu,
Dumnezeu
L-a hărăzit
Căutător de aur
Din profilul monezilor.

Aplecat peste ape de munte,
Caută în scorbura gândurilor
Şi numără cocorii întorşi
Din ţările cu istorie blândă.

Într-o zi
Îl voi aştepta pe prispă
Şi-i voi cânta:
Auraş, Auraş,
Ce să caţi tu la oraş,
Nici ceia nu mai au caş.

Am să-ţi dau o mătură,
Ne-om sui fără de ură
Taman sus, pe creastă sură.
Eu pe munte,
Tu pe punte
Şi ca să scăpăm de cui
Vom da slavă Domnului.



luni, 10 iunie 2013

Bocet nebocit


Trezeşte-te, trezeşte,
Sioane,
Că Domnul ţi-a promis salvare,
Trezeşte-te, Ioane,
Că se apropie iarna.

Vor fi copacii goi,
Ploaia se va schimba în săgeţi
Cămaşa va tremura
Pe pieptul tău slăbit
(Puii de Crevedia au fost uitaţi,
Bogătanii şi-au tăiat halcale
Din vaca ţară
Şi se miră că poporul e leneş
Şi nu dă buzna să înfulece
Micii de la votare).

Trezeşte-te şi ia-o de la capăt,
Chiar dacă ai făcut-o de mii de ori
Şi nu s-a înseninat cerul.

Uite, chiar acum,
Luceşte o stea
Născută anume
Să arate că începe
O nouă zi.

Binecuvintează Sionul
Domnului
Tu, cel care locuieşti pe înălţimi
Şi în văi,
Doar ţie ţi s-a dat dreptul
Să spui
Suntum.


Promisiuni nocturne


Aşteapta tu, copil,
Pe malul fără pod
Cândva vei desluşi
Ce vase intră-n port

Şi care sunt umplute
Cu grâne sau minciuni
Gata să încolţească
Sau s-aducă furtuni.

Intâi se dă ocol
Cum şi porumba face
Când n-are pui în cuib
Şi vrea a se desface.

Va trebui să creşti
Să afli ce-i răbdarea,
Apoi vom da din aripi
Şi-om cucerii şi marea.

Va fi chiar un ocean
Sau ceva cam pe-aproape
Hai, chiar acum începem:
Sărută-mă pe pleoape.



Poem vesel


N-am visat nimic azi noapte
Şi nu văd de ce-aş fi trist
Şi aş lua-o pe coline
Spre vreun schit cu acatist.

Luna îşi vedea de treabă
Stelelor le da bineţe.
Numărând mi-am amintit
Cum strâmbam la şcoală beţe.

Încercasem,  de cu seară
Să loveasc în nişte vrăbii.
Cu grăunţe sau petale,
Aşteptându-te să vii.

Se făcuse întuneric,
Câini lătrau în depărtare
Un motan îşi pierdea mintea
Miorlăindu-se-a chemare.

Nu aveam la îndemână
Nici-un plan ori variante :
Când voiam să sting lumina

M-ai bătut uşor pe spate. 

Despre hrana cu două oglinzi




Nu vei pleca flămând,
Deşi nu de pomană este vorba
Şi nici de vreun ospăţ împărătesc
La care oamenii
Se satură de bârfe
Şi invidii.

Vrăbii stau la fereastra mea
Şi-şi curăţă ciocul
Frecându-l de lumina
Galbenă a dimineţii,
În timp ce lanul dansează
Invitat de feciorul zefirului.

Chiar dacă te-a chemat să te certe,
Chiar dacă nu vezi mese întinse,
Chiar de ai desaga plină
De griji şi păcate,
Nu vei pleca flămând.

Vei mânca pe îndelete,
Negrăbit,
Fără dureri de burtă,
Fără griji de-îmbuibări.

Şapte coşuri se vor strânge
În urma ta,
Peştii îţi vor mişuna în palme.

Doar de cuvintele lui
Nu te vei sătura.
Şi vei mai reveni
Chiar de n-ai plecat flămând

duminică, 9 iunie 2013

Lasă-mi cercul


Mi-am risipit sângele de grec,
Aşa că poate oricne
Să stea în lumina mea
Fără să-l invit
Să se dea la o parte
Sau să-şi cate de drum.

Pământul pe care calc
E plin de zei
(Doar pe cei de piatră şi ipsos
Îi ocolesc,
Cei făcuţi cu Chip
Şi Asemănare îmi sunt dragi
Ca lumina).

Astfel că
Te poţi aşeza oriunde,
Dar lasă-mă să mai demonstrez
În singurătate
Încă o dată povestea
Cu Spiritul
Poposit
În ce e
Şi nu e pătrat.



sâmbătă, 8 iunie 2013

Psalm: doar atât


Ce plăcută obligaţie
Mi-a trimis el din Sion:
Să-mi laud creatorul
Că este bun ca pâinea.

Mă născusem cu ghinion,
Uitat de părinţi
Şi singur în pădure.
M-am rătăcit pe poteci
Şi nu s-a oferit nimeni
Să mă ia în colibă,
Chiar şi pustnicii
Ziceau că şi-au făcut plinul
La rugăciuni
Şi nu mai am loc
În gândul lor.

Şi atunci mi-a auzit
Domnul meu strigătul,
Deşi abia mai puteam murmura:
Eram ca un pisoi care şi-a pierdut glasul
Respirând după mama lui ucisă
În golul nepăsării.

De la o vreme
Am devenit înţelept:
Iau seama la bunătatea

Tatălui meu.

vineri, 7 iunie 2013

Mihai Eminescu, ClNTECUL LĂUTARULUI

Mihai Eminescu,
ClNTECUL LĂUTARULUI

Ca povestea cea sărmană
 Care nimeni n-o-a-nţeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secoli un eres.

Sunt ca lira spartă-n stîncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adîncă,
Sunt ca moartea între vii.

Dintre chinuri ce mă-neacă
 Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bînd din lacul îngheţat.

Dar cu moartea cea adîncă
Azi eu schimb al vieţii-mi gînd,
Am fost vultur pe o stîncă,
Fire-aş cruce pe-un mormînt!

Care-i scopul vieţii mele,
De ce gîndu-mi e proroc,
De ce ştiu ce-i scris în stele,
Cînd în van lumea o-nvoc.

Crucea-mi pară gînditoare,
 Parca arz-a vieţii-mi tort,
Căci prin neguri mormîntare
 Voi să văd faţa-mi de mort.

Doar atunci cînd prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veţi gîndi şi voi la mine

 Cum am fost în lume eu.

joi, 6 iunie 2013

M-am visat



M-am visat azi noapte tânăr
Călărind un cal bălan,
Fără şa, cu coamă deasă
Şi cu minte de cârlan

Sărea dealul ca pe-un gard,
Mândra a crezut că-s nor
Şi de-atunci a rămas grea
Şi vorbeşte de omor

Nu de-al meu şi nu de-al ei,
Dar are necaz pe vreme
Că prea trece, prea se pleacă
Peste trupul ei când  geme.

Mai spre ziuă eram leu,
Cum a fost tata-n război
Şi abia când m-ai trezit
Am simţit că suntem goi.


Braţul meu era ca lancea,
Pielea ta, cearşaf de nori,
Erai firavă ca roua
Şi credeam că ai să zbori.

Dacă mai apari o dată,
Ori aevea, ori în vis,
N-o să mai mă tem de moarte
Şi m-oi crede-n paradis.

luni, 3 iunie 2013

După ploaie


(lui Ion Barbu)

Beau, beau și  iarăși beau
Apă grea din curcubeau,
Și sorb cu guri de albină
Stropii verzi dintr-o lumină.

Și nu știe și nu crede
Că mă-mpiedic în obede
Și că de aș vrea să tac
Aș zice ca rața mac

Dar eu sunt boboc bălan
Și calc apa de un an
Și când văd un curcubeu
Măcăn șui: e-al meu, e-al meu.

Dar a mea ești numa tu
Și te văd chiar și acu
Pe o rază albăstrie
Firav fir de păpădie

Ce se ridică spre cer
Ca păcatul din unghier,
Luat de ploaie și spălat
Când e cerul înstelat.


duminică, 2 iunie 2013

Tristeți de vară


Iți voi vorbi
Despre ce nu mai este
Căci estele a fost uitat de mult,
Cum lasă copii dorul de părinți
La magazia de bagaje
A clasei întâia.

Se făcea că omul
De noapte se trezea
Și începea noua zi cu binețe,
Mulțumea Cerului că respiră
Iar răspunsul era: să-mi trăiești, fiule.

Acum ochii se opresc pe perdele de fum,
Păsările cântă în ritmul negrilor,
Diavolii iau formă de preoți,
Cuvântul e citit
De jos în sus,
Adică de la prostie
Spre pâcla mediocră
A descoperirii
Golului.


sâmbătă, 1 iunie 2013

Osana, fiul lui David



Ești sus, Domnule,
Unde ai fost din începuturi,
În mijloc ești,
În adâncuri de cer.

Am vrut să mă urc
Într-un pom,
Să te văd
Peste capul celor înalți.

De-ai veni, Domnule,
Să cinezi la mine,
De-ai veni.