Pagini

duminică, 28 iulie 2013

Soarele meu


El nu creşte
Şi nu descreşte,
Cum nici cuvântul un moare
Odată cu dispariţia obiectului.

Aminteşte-ţi, nufărule,
Ce întuneric era la rădăcinile
Tale
Înainte de chemarea lui.

Norii se văd
Doar dacă-i priveşti de jos,
Deasupra pluteşte iubirea
Şi adierea aceea caldadormitoare
Din şoapta ta
Când întinzi mâna
Şi rosteşti vino.

Soarele e mereu la locul lui,
Cum niciodată tatăl
Nu pleacă de pe prispă
Când nu ştie dincotro

Apare regăsirea.

Spovedanie


Am uitat mângâierile mamei, domnule,
Poate sunt uituc,
Poate pielea mi s-a schimbat de atunci,
Sau chiar am vrut să le uit
Ca să nu mi se păteze perna
De lacrimile serii.


Îi pronunţ numele în gând
Şi creşte odată cu mine,
Nici ea nu mai seamănă
Cu domniţa din fotografie
(Prinţesele din cartea de citire
Erau urâte,
Iar cele zugrăvite în biserici
Îşi coborau privirile ruşinoase,
Şi ştiind că n-o pot întrece
Ieşeau voluntar
Din concurs).

Dar ţin minte, domnule,
Prima mantie
Pe care mi-ai aşezat-o pe spate:
Era ţesută din raze de soare
Şi era pestriţă
Ca haina lui Iosif.

Spune, rogu-te, fraţilor mei,
Că nu-i aştept în Egipt
Să se închine de teamă.

Şi i-aş iubi şi mai mult

Dacă n-ar mai trăda,  

sâmbătă, 27 iulie 2013

Melancolie estivală


Alunecă timpul
Ca undelemnul căzut din candelă
Şi tu continui să zâmbeşti
Ca în prima noapte
Când n-am putut dormi.

Numai Bacovia ştia
Ce naşte dintr-o ploaie
Într-un târg cu praful până la
Gleznă,
Iar eu strig zadarnic după copilărie
Să-mi repare unghiile rupte
În bolovanii arşiţei.

La mare, la mare,
S-ar fi odihnit poetul nemuririi,
De-ar fi avut putere
Să-şi dezlipească
Privirea

De cer.

luni, 15 iulie 2013

Povești de trezit copiii


Am mers pe mare
Mai ieri,
Călcam pe luciul apei
Ca pe asfalt,
Norii îmi fluturau pe la urechi,
Iar valurile deveniseră
Aripi.

Ce Petru zăbăuc o fi
Zăcut în mine
De m-am trezit
Din somn?

Merg pe uscat
Beat de albastru,
Nichita întârziat
Nu am măiastru cal,
Stelele luminează
Melancolic.

Refac drumul robilor
Și pășesc fluierând
Prin ceață.





sâmbătă, 13 iulie 2013

Muntele Măslinilor


E destulă iarbă
Printre pietre,
Petru nu mai e colțuros,
De atâta umblet
Tălpile au devenit
Sandale romane.

Până mai ieri
Cântau păsările
În ritm de ploi cu stele:
Blândețe care cerea
Uimire și slavă.

E pace pe Munte
E pace la câmp,
Apele se preling la vale
Precum amintirile senectuții.


Dă-ne pacea ta, domnule.

Muntele Măslinilor


E destulă iarbă
Printre pietre,
Petru nu mai e colțuros,
De atâta umblet
Tălpile au devenit
Sandale romane.

Până mai ieri
Cântau păsările
În ritm de ploi cu stele:
Blândețe care cerea
Uimire și slavă.

E pace pe Munte
E pace la câmp,
Apele se preling la vale
Precum amintirile senectuții.


Dă-ne pacea ta, domnule.