Dacă nu scriu un
vers, adorm la loc,
Şi voi simţi cum în adânc mă
scufund
De parcă ar compune un mare
artist
Silenţio în loc de marşul
profund.
Nici asta nu ar fi de dispreţ,
Bunicii mei apăsau cât puteau
Peste plug, iar când venea iarna
grea
Uitau ca cenuşa să spună vreun
au.
Şi când aştern pe nori primul
vers,
Apare Creola plină de viaţă,
Mă şterg la ochi, privesc coala
albă
Dumirit că e iar dimineaţă.
Îmi amintesc poveşti cu un zmeu
Şi cu un român, fălos greucean,
Care n-a renunţat la un pas de
pământ.
Nu-mi spuneţi că speranţa e-n
van?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu