Erau atât de orbi
Încât o urcaseră pe
tractor
Pe tânăra Ilenuţa,
Iar eu atât de naiv
încât
Speram ca vântul
Sau viteza vehicolului
Îi vor ridica rochia
Să voi zări ceva
Din misterul femeii.
Pe atunci, fiicele îşi
reclamau mamele
Că nu sunt suficient de
revoluţionare,
Iar taţii nu le răspund
cu respect
La salutul voios de
pionier.
Vitoria Lipan nu mai
căuta ucigaşii soţului.
Îşi ucidea ea fiul şi
bărbatul
Că nu voiau să se
înscrie
În colhozul Anei Pauker
(Anuşca noastră, cum o
gâdila în şedinţe
Un avocet ratat, de origini
dubioase şi fost elev
La Mânăstirea Dealu).
Pierdut printre rânduri
De porumb şi de poeme
Vedeam în fiecare fată
O Julietă nemuritoare.
Mâine vei pricepe,
Creola,
De ce sunt fascinat
De apusul soarelui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu