Pagini

joi, 2 ianuarie 2014

Crivăţ insular


Furtunile de iarnă sunt
Precum orbirea regelui Lear
Care nu bănuia dincotro bate vântul
Când se clatină coroana
Şi între cutele de pe frunte
Şi tăieturile minţii
Se stabilesc raporturi
Cu inverse proporţii.

Tu stai pe un mal,
De departe conturul e rotund
Ca mărul păcatului.

Printre atâţia piraţi,
Apa mării devine catacombe de gheaţă.

Chiar acum, singur ca o întrebare,
Vâslesc spre mal.
Nu te speria, dacule,
Din sud vin corăbii cu steag alb.
Pata de culoare nu e semnul morţi.

Cândva am fost atins de o sabie cu două tăişuri
Şi mi-am înfăşurat inima

În faldurile corăbiei.

Niciun comentariu: