Ninge cu lumini

Ninge ca un râu de câmpie,

Ninge oblic,

Calm, cum mă certa bunicul matern.

Îl chema Lazar

Şi se credea fiul celui înviat din morţi

Sau al celui ajuns

În sânul lui Avraam.

Dar pe vremea aceea eu iubeam

O fată care nu mă ştia după nume,

Doar treceam unul pe lângă celălalt

Şi se oprea timpul în loc,

Iar eu făceam cunoştinţă

Cu legile absurde ale transpiraţiei.

Ninge cu Soare

Şi mă gândesc la tine

Fără să ştie

Dacă albul zăpezii

Sau lumina îmi udă

Viaţa.

Lăcrimez

Şi mie bine.

Nu plânge,

Tocmai îţi mângâi numele.