Copilul acesta din fotografie
Nu ştia încotro
să privească
Ce bine este că l-ai întâlnit
Şi de-atunci nu mai este de iască
Avea plete cum au visătorii,
Şi braţe lungi ca pescari de râu lat,
Dar n-a apucat să-şi arate măsura
Că l-ai chemat tu la palat.
Mai crescuse, stătea drept ca salcâmul
Şi ochii-I luceau cum cicoarea-n livezi,
I s-a cerut să picteze ce vede, iar el
A întrebat: în ce
crezi, atunci când visezi.
În tine, a răspuns, calmă prinţesa, şi cred
Că ma va ierta cerul că te văd ca pe-un zeu,
Eu cred că nu mori, dar de-o fi,
Ia-mă cu tine în acel Elizeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu