Pagini

duminică, 2 februarie 2014

Vorbiri în șoaptă


Dincolo de cirip
Nu se mai aude nimic.
Doar eu am strâns în palmă
Inima unei păsări.

Era ca așteptarea lui Iacov
După ce se lăsase înșelat
De socru și de buna născătoare
De fii
(Nu vedea ea bine, dar știa la ce sunt bune
Mătrăgunele
Și cum iubea bărbatul ei
Înmulțirea neamului).

Mâinile îmi erau curate,
Nu o rănisem,
Doar îmi căuta privirea.

De atunci
Am rămas fără glas.

Cip-cirip,
Cânt în zori,
Cip-cirip, răspunde văzduhul.
Degetele mele mângâie adâncul.

Până la stele
E cale
De-un plans.


Niciun comentariu: