Pagini

luni, 24 martie 2014

De la un timp


De-o vreme dorm ca pruncii,
Visez sâni enormi
Care hrănesc Africa toată,
Sudamericani catolici
Care nu mai caută salvare la popi
Și mai rămâne o strachină
Să facă și rușii
Un cazan de  smoală cu vodcă.

De-o vreme întineresc privind pe fereastră,
Tu treci nepăsătoare ca autobuzul 666
(Nu cred că ăsta e numărul,
Că aș fi observat,
Eu neavând apetit la nebuni și la demonizați),
Și întorci capul spre mine
Abia când simți că mă plouă
Cu melancolii.

De o vreme nu mai mă interesează
Dacă vine sau nu primăvara,
Tu cânți la pian fără partitură
Și  țopăi moțardiene valsuri.

De-o vreme sunt fulg,
Dar nu mă ia vântul,
Stau agâțat de un zâmbet de-al tău.

Astăzi e ziua
Când mă îmbăt
Cu boabe de rouă.

Ce trup cald ai, iubito.





Niciun comentariu: