Pagini

joi, 29 mai 2014

Emoţii de primăvară


Doar o dată
Am urmărit cum iese sfioasă
Căprioara din codru.

Era însoţită de puiul ei
Dar tot curată ca o fecioară,
Cu privire clară
În care se reflecta lumina.

La un gând mai atent
Cerul şi pământul
Îmbinate în
Perfecţiunea creaţie.

Puiul era nesigur
Descoperind pajiştea
Care i se părea
Infinitul terestru.

Eu visam la ochii albastri,
Uitasem de manualul de limba română
Şi de inepţiile puse în cocoaşa
Lui Niculai Labiş.

Nici acum nu-mi amintesc nimic,
Doar mi-am văzut chipul
În ochii ei sfinţi,
Deşi distanţa dintre mine şi ea
Era cam de aici
Până la marginea

Perfecţiunii.

miercuri, 28 mai 2014

Surprize


O invocam pe zeiţă
Să-mi dea şoapte despre războiul
Din Troia, din mine, din ape,
Când ai apărut tu.

Erai ca spicul de grâu
Care înşeală culorile
Şi fură din razele Luni
Mister de melancolie.

Noroc că mă trezisem
Şi lumina îţi colora faţa.

Supărat, am întrebat muzele
În care călimară voi găsi
Alinare
Şi ţi-au rostit
Toate trei la unison

Numele.

marți, 27 mai 2014

Sabia bătrânului trac


Tocmai a intrat în port
Încărcătura cu săbii
De Toledo.
Privesc lama luciosă
Și-mi văd chipul
Și văd zâmbetul uitat
Și culoarea de zambilă
A ochilor care nu știu încă să mintă.

Tu știi că să sunt naiv
Și-ți cunoști bine nopțile nedormite,
Zâmbești de câtă minte a plecat
Cu sorcova
În plină lună de vară.

Copilo,
Nu mai am timp
Să-ți ucid toți pretedenții,
Doar arcul, arcul
Mai pot să-l întind
După o taină învățată
De la însuși Ulise.


luni, 26 mai 2014

Ars poezie


Azi am ocolit creionul
De care mă sprijineam
Când scriam versuri.
Era bătrân ca boală,
Bont
Şi pe alocuri îi sărise
Vopseaua, iar câteva note
Muzicale se dezacordaseră.

Am recunoscut şi câteva urme
De colţi,
Dinţii în care am vrut să-mi înfig
Sentimentele
Neştiute de nimeni,
Abia de mine bănuite
În puţinele clipe de întâlnire
Cu Dumnezeu.

Până la urmă
Ne-am împăcat, l-am strâns
Între buzele fără vlagă,
Tocite de aşteptare
Şi l-am sărutat.

Ce gust de poezie
Are lacrima, domnule.





duminică, 25 mai 2014

Saul la vrăjitoare


Dacă tot s-a terminat lupta
Şi s-a lămurit că voi pieri,
Ai putea să-mi spui
Şi cine va veni după mine.

Şi dacă vor plânge
Şi dacă vor huli
Tronul pe care am stat.

Am fost, totuşi,
Primul rege
Al unui neam de ciobani.

Dacă te vor căuta,
Adu-le aminte
Că eu i-am învăţat
Să scoată sabia
Din teacă
Şi să urce scările
De marmoră.

.

sâmbătă, 24 mai 2014

Enumerare de seară


Şi zilele incolore
Pe care nu le mai numără nimeni
Cum nu are rost să ştii
Câte scânduri lipsesc
Dintr-un gard prăbuşit
Sau câţi cocori se întorc primăvara
Dintre cei îmbătaţi cu mările sudului.

Şi tu trecând nepăsătoare
Pe strada mea
Asfaltată cu amintiri.

Dar lasă, lasă, zicea mama,
O să vedeţi voi.
Şi aşa a fost.

Tristeţea nu se cuibăreştze
Niciodată,
Nu lasă urme pe frunte,
E ca un poem fără adresă,
Ca un fulger
Despre care nu se va şti
Dacă a aprins vreo pădure

Sau a spintecat un stejar.

miercuri, 21 mai 2014

Ochelarii lui Mircea Eliade


Avea o problemă cu ochii
De mic,
Dar la el lucrurile erau cu josul
În sus,
Vedea cerul fără efort
Şi înghiţea în sec
Că un poate să treacă din mansardă
Direct în a treilea nor.

Din biserica Mântuleasa
A văzut privind bolta
Că există un singur Dumnezeu
Şi o infinitate de popi,
Dar nu a fost curios să le numere beteşugul.

Lentilele ochelarilor
Erau de sticlă,
Ramele din fir de argint,
Agăţat de ureche
I se prinsese un trandafir,
Un fel de antenă
Prin care comunica
Altor pământuri.

Şi uneori se urca
Pe o scară
Până la cer.



marți, 20 mai 2014

Timpul probabil


Azi a nins cu fulgi de plop,
Eu îmi admiram lăstarii crescuţi
Din nişte buturugi rămase
După trecerea hunilor.

Verdele umpluse ograda,
Urcase pe acoperiş,
Se scurgea pe ziduri,
Colora ferestrele,
Iar inima mea pompa sânge verde
Pentru o dragoste nenumită.

Azi am îngenunchiat în iarbă
Şi am palpat uriaşul stomac
Al pământului,
Îi ascultam bătăile inimii
Şi el îmi şoptea liniştit:
Mai vreau, mai vreau.

Mâine, iubito,
Îţi voi trimite o scrisoare
Nesemnată.



luni, 19 mai 2014

Pastel selenar


Luna își vede de treburile ei,
Se mișcă fără să se plângă
De dureri de șold
Sau de gălăgia aștrilor tineri.

Trec pe lângă ea stele călătoare
Fără să-i dea binețe
Vrăjitoare alungate
Din ceruri.

Majestoasă ca o rochie de mireasă
Lasă norii să-i brodeze coroana.

Pe băncile din parc
Îndrăgostiții au îndoit scândurile de brad,
Iarba see aplecă a sfiiciune,
Dinspre Ipoteștii moldavi adie un vânt călduț,
Uitarea e ștearsă de pe vârf de cehlăuri.

Dumnezeu ne ține trupurile slabe

În palme.

duminică, 18 mai 2014

Uneori și alteori


Genele sunt mai grele
Decât pietrele, iar pământul acționează
Asupra inimii
Cu puterea toporului profetic
Atras de adâncul unei bălți.

Uneori pricep cum curge o lacrimă
Pe obrazul înșențuit al unei mamei,
Dar niciodată nu pot desluși urma cuțitului
Care secționează dorul.

Uneori
O mână nevăzută,
Hoață ca o coțofană,
Îmi strange inima dorind
Să o facă ghem,
Apoi s-o arunce puilor ei.

Alteori
Mă întreb dacă e bine că ești
Sau era preferabil
Să fi trecut pe cea lume
Înainte de nașterea ta.

Doar ecoul se lovește de stânci,
Vântul se strecoară ca tristețea.



sâmbătă, 17 mai 2014

Azi și mâine


Astăzi voi fi tăcut ca o piatră
Și setos de apă
Precum bolovanii în mijlocul verii,
Voi cânta ca prigoriile
Neauzite de nimeni.

Astăzi voi arunca toate grijile
Sigur că vor ajunde în Dunăre,
De aici în mările lumii,
Apoi vor fi distilate de Cer
Și vor devenii stropi de lumină.

Astăzi nu voi lăsa roțile minții
Să ruginească,
Dar nici nu voi apăsa
Pe accelerator,
Voi privi cum ating razele soarelui
Frunzele,
Voi face pâlnie din urechi
Să ascult creșterea ierbii.

Astăzi
Sufletul meu va fi sărbătoare
Și voi aștepta în pace

Ziua de mâine.

vineri, 16 mai 2014

Pastel în tuș


Ninge cu petale,
Cu semințe înaripate,
Cu raze multicolore,
Ninge ca o cădere de stele nevinovate,
Incapabile să ucidă.

Nu foarte departe
Oamnenii stau cu frica în sân,
Tresaltă la fiece adiere de vânt,
Pașii viețuitoarelor îi scot din minți.

Teama ia forma animalelor
Sălbatice
Urși nordici,
Lupi de stepă,
Șerpi veninoși.

Oameni cu arma în mână
Ucigași plătiți.

Lăcomia stă în fotoliu regesc

Și e consiliată de mama prostiei.

joi, 15 mai 2014

Psalm de Mai


Când îmi fuge mintea spre tine,
Domnule,
Mă minunez ca un prunc,
Mă opresc din orbecăială
Și se face lumină în jur
Deși nu am putere să deslușesc
Toata slava.

Când uit, ca orice ființă creată
Din pământ,
Să mă gândesc la tine, domnule,
Sunt gol ca o troacă uscată
Și de m-ar radiografia cineva
Aș fi doar pâslă,
Sârme nelegate,
Urme ale unei furtuni de nisip.

Domule, încerc să spun
Că numele tău
Mă învie
Și îmi unge corpul ca un undelemn sfânt,

Iar mintea dă semne de sclipire.

Flăcări albe


A luat foc muntele
Și cântă în ritm de dans.
Pe frunte și-a pus coronă regală
O uriașă pălărie albă.
Pe borurile ei cânta
Infinite orchestra,
Iar ecranul reface
Figuri preistorice.

Păstrez doar pentru mine
Luptele uriașilor
Care dispar ca imperiile
Sub rostogolirea indiferentă
A eternității.

Figuri fantastice,
Moștrii antedeluvieni,
Zâne binevoitoare
Și ursitoare de prunci cu destin uniform
Trec ca valurile mării
Când apari tu.

Și  rămâi în memorie
Cum în veci nu se va stinge
Flacăra caldă
Din zâmbetul mamei.


miercuri, 14 mai 2014

Promisiune cu vie


Erau vagi semne de dezgheţ,
Vântul bătea cu ură
Cum năpusteau cazacii în Vest,
Flămânzi şi ei ca scroafa cu urmaşi.

Dinstre Apus
Venea zăpuşeală în plin mart,
Fum, miros de alcool
Şi divorţuri de viaţă.

Tu te închisesei în turn
Şi te mirai
De ce e nevoie de de trei virgulă paişpe
Ca să afli circonferinţa
Unui punct perfect.

Bobul de strugure
Se răsfăţa în vasul de cristal.

Mi-a fost milă de el
Şi l-am strivit
Ca să-ţi ating buzele crăpate.

Prinţesă,
Nu arunca sâmburii,

Vom sădi împreună o vie.

Pastel

Se aplecau crengile
Ca femeile spășite
În rugăciuni de căință,
Vântul se strecura anevoie pe sub frunzele
Grase de verde, îmbibate de viață,
Cocoșate de luminile primăverii.

Tu treceai măiestoasă
Pe sub coloanele de mesteceni,
Umbrela părea o pălărie enormă,
Înaintai cu siguranța reginei,
Iar viforul serii
Se dădea în lături
Să poți aluneca lin
Ca o gondolă
Pe apele calzi
Ale bătrânei Veneții.

Și norii plângeau

De singurătate.

Picuri de primăvară


Cel mai bine sună
Acoperișul de tablă,
Dar dacă ești rudă cu zeii
Poți ieși sub streașina lumii
Și asculta dansul ploii
Pe frunzele de plop
Și florile de salcâm.

Am avut bilete de intrare
De câteva ori,
Țin minte că o dată m-a chemat tristețea
Înăuntru,
Iar de câteva ori
Zâmbetul fericirii.

Deseară ește ivitată mea,
Chiar de nu va ploua,
Vino cu umbrelă
Și în caleașca de aur.

Va ploua cu picuri
De pe aripi de îngeri.



Dorință



Iubito,
Nu vreau să fii văzută de demoni.
În ultimul timp sunt mai răi decât câinii
Și-au lăsat plete și sunt ambigen.
Un fel de zeamă de varză clocită,
Au coți de sirenă, lațe cretine
Și scot fumuri pe coadă.

luni, 12 mai 2014

Defulare pe cărare


Când eram mic
Locul de joacă
Se întindea din bătătură
Până la cer
Și din balta Cilieni
Până la Oceanul Atlantic cu
Doar cu o fugă bună
Și câteva gâtuiri.

Apoi am scos din calcul fetele urâte -
Deși un înțelept a spus că nu se există femei
Urâte, ci doar bărbați
Insuficient de miopi sau de beți –
Iar cele frumoase mă urcau pe munți.

Azi am alte dileme
Și sunt fericit
Ori de câte ori nu văd oameni zombi.

Mi se întâmplă rar,
Dar ține de foame.
Și nici nu-mi vine să mă fac haiduc.


Pescăruși de oraș


Bat aerul
Ca înotătorii olimpici,
Apoi uită ca au picioare prea lungi
Și încercă să prindă pești
Din apele norilor.

Mai pre sus de cer
Am urcat și eu
În câteva rânduri
Și nu se poate să fi uitat
Tocmai tu
Meschinăria grijilor
Când te învățam să planezi.

Nici eu nu mă născusem învățat,
Dar ascultasem strigătul de dor
Al unui pescăruș

Care uitase marea.

Singur prin pădure


Mai sus, tot mai sus
Am căutat semne lăsate
De fiarele pădurii.

Nimic nu semăna spaimă în tălpi,
Iar când am ajuns în poiană
Am început să cant.

Era cu auuu și tra-la-la-la,
Dar nu-mi jeleam tinerețea
Că nu mi-a lăsat moștenire
Vreo rană.

Am întrebat-o unde ești
Și în depărtare
Se auzeau lupi fredonând
Disperări.


Spovedania Penelopei


Tu, haimana de ape,
Ai văzut în ogradă
Numai pețitori nespălați
Și câțiva mâncăi
Capabili la nevoie
Să frigă și cotețul
Nu doar câinele.

Dar erau și câțiva care miroseau
A bărbat
Și tare bine mi-ar fi fi prins unul
În miez de noapte,
Când arde cearșeaful,
 Susură nisipul,
Se-ncing picioarele,
Dor sâni,
Urlă stelele,
Fuge gândul nălucă.

Umblai hai-hui, bărbate,
Adăstai la sirene cu guri de meduză,
Dormeai liniștit, grec parșiv.

Știai că nu-ți uit ochi,
Porc bătrân ce ești.

Și-ai să mai fugi odată.


Aștept Are


Ce-i în colț în partea dreaptă,
Sub o pânză de păianjen
N-am știut până aseară
Când bătea luna spre galben.

Te zărisem la fereastră
Mai mult trup și puțin chip,
Se-nvârtea-n loc Carul Mare
Când ai rămas fără slip.

Eram  un poet romantic
Şi a văzut frunza-n geam -
Nici uscată, dar nici verde:
Făt Frumos făr-talisman.

Ca spernța care-ți fuge
Și aluneci când o prinzi
Te prelingeai printre dește
Ca iubirea din oglinzi.

Știu c-ai să revii deseară
Ca să-mi vindeci vechea rană,
Să nu-ți mai aduci veșminte

Am să-ți pun pe cap coroană.

Pagină de jurnal


M-am sculat ca olteanul
Cu noaptea în cap
Și n-am mai avut unde să-mi pun
Pălăria.

Nu-i nimic, mi-a zis
Dimineața,
Dă-te mai încoace
Mai spre gardul lui Moș Mitrică
Cel albit de zile
Și-ți vei agăța
Grijile într-un cârlig de rază,
Apoi freacă-ți tălpile de iarbă
Și te încarci cu toată energia
Sistemului solar.

Dar dragostea,
Am îndrăznit să întreb stelele,
Nu știți pe unde
S-a pitulat.

Mi-a răspuns luna abia spre seară
Înainte s-adorm.

E vis, copile, e
Desen pe nisip,
E val de pârâu.

Și nu am crezut-o.




duminică, 11 mai 2014

Premoniții


Stiam că te-ai întors.
Eram pe prispă,
Stăteam întins,
Cum dormea străbunicul
La începutul secolului dus
Așteptând înserarea.

Nu-mi era cald,
Nu-mi era bine,
Soarele se ducea la culcare
Îmbrățișând  fericit
Tăcerile.

Am simțit că ai venit,
Deși nu ți-am auzit pașii,
Doar clapele inimii vibrau ritmic.

Era inima mea,
Era inima ta.


Portativ de împlinire.

Clopot cu soare


Cel plin de sine
Se întreabă
Pentru cine bat clopotele,
Iar glumețul voia să știe
De ce se trag clopotele
Bănuind că funia e mai importantă
Decât limba.

E duminică
Și nu se aude nici-un dangăt -
La patriarkie se servește dejunul mic
Și se reîncălzește ciorba rămasă
De la dansul de ieri,
De parcă mama lui Hamlet n-ar fi murit
Cu inima afară.

Eu sunt trist
Ca o peniță
Pe aripa căreia s-a uscat cerneala
Și nu pot afla pentru cine
A răsărit soarele.




sâmbătă, 10 mai 2014

Surpriză cerească


Ar fi putut să se numească împărat
Şi era împăratul împăraţilor
Şi domnul domnilor,
Stăpân peste văzute, nevăzute
Închipuite şi ieşite din marginile gândului.

Ar fi putut să nu ne lase în preajmă,
Să rămână în palat invizibil,
În adânc de oceane
Sau peste naltele himalaie
Ori călare pe uriaşe planete.

Putea să ne spună
Să nu privim spre el,
Să ne apuce groaza dacă ne fuge gândul întracolo.

Ne cere să-i spunem simplu

Tatal nostru.

vineri, 9 mai 2014

De la Psalmul 75


Mesajul domnului meu e clar
Ca apa de izvor,
Mai clar decat seninul cerului,
Mai limpede decât privirea pruncului.

Când a fost nevoie
Domnul meu a vorbit prin tunete
Prin cutremure de pământ,
Prin foc şi potoape,
Dar esenţa era de acelaş soi.

El spune celor răi
Să nu ridice capul sus
Că vor pieri ca primul îngânfat creator de beznă,
Iar salvarea nu le va veni
Nici din Est şi nici de la Apus.

Si, Doamne, ei nu pricep nimic
Şi continuă să vorbească cu trufie,
O boboroseală mai deranjantă decât ţipătul păunului
Şi nesuferită ca un croncănit
De cioară flămândă.

Eu nu am ce face

Şi-mi astup urechile.

joi, 8 mai 2014

Pe creastă


M-am visat pe o potecă de munte
Încremenit ca o piramidă
În nesfârşitul deşert arabic,
Doar mâinile şi picioarele mă ajutau
În lupta cu norii, cu amintirile,
Cu glesnele însângerate
Şi înţepate de gloduri tăioase.

Primitivii urau pietrele,
Degeaba sunt muzeele pline cu falsuri,
Aşchii prelucrate de apele râurilor
Reci şi ca timpul
De veşnice.

Nu ştiam de trebuie să continui urcuşul
Sau alene să cobor spre câmpie
Când ai apărut tu –
Despul de departe
Să te confund cu un nor,
Destul de aproape
Să cred că eşti vis.

Şi ecoul multimplica
Strigătul meu.

Un fel de rugăciune devenită
Geamăt.
Sau dimpotrivă.



Ciudăţenii diurne


Am întâlnit-o pe câmp,
Era desculţă
Şi abia se mişca.

Poate eram obosit,
Cu roua pe ochi
Şi nu-i observam înaintarea.

Urechile mele bătrâne
Nu-i desluşeau zborul de aripi
Printre frunzele crude.

Plouase cu ură câteva zile,
Ploaie în dispreţul ruşinii,
Ploaie bici pentru lutul firav.

Apoi s-a arătat întreagă
Mireasă a universului necunoscut
Ca un semicerc al infintei credinţe.

De atunci sunt bolnav de sublim
Lacrima încremeneşte între gene

Şi mă las dus de aripa iertării.

Ciudăţenii diurne

Am întâlnit-o pe câmp,
Era desculţă
Şi abia se mişca.

Poate eram obosit,
Cu roua pe ochi
Şi nu-i observam înaintarea.

Urechile mele bătrâne
Nu-i desluşeau zborul de aripi
Printre frunzele crude.

Plouase cu ură câteva zile,
Ploaie în dispreţul ruşinii,
Ploaie bici pentru lutul firav.

Apoi s-a arătat întreagă
Mireasă a universului necunoscut
Ca un semicerc al infintei credinţe.

De atunci sunt bolnav de sublim
Lacrima încremeneşte între gene

Şi mă las dus de aripa iertării.

Dimineaţă albă


Mici pete difuze
Cutele unei rochii de mireasă,
Fără consistenţă, doar umbre de efect
Ale albului cu infinite nuanţe
Vizibile doar de ochiul viu
Al pictorului fără pensulă.

Dintre Soare Răsare se apropie cu paşi tiptili
De pisoi bătrân
Boarea luminoasă a zorilor,
Pânza uriaşă a stepei nesfârşite,
Oftatul milioanelor de robi
Îngropaţi flămânzi.

Dumnezeu şterge cu buretele invizibil
Păcatele înaintaşilor
Şi mai aşează o dată
Şi încă o dată
În faţa mea
Peretele uriaş
Alb ca o speranţă
Şi aşteaptă răbdător
Semnul recunoştinţei –
Zâmbetul de copil pe care am uitat

Să-l desenez spontan.

marți, 6 mai 2014

Dar cu caii ce-ai avut?


O ia la vale tristeţea
Ca apele după ploile cu torenţi,
Când se rup digurile nepăsării
Şi face incompetenţ clăbuci,
Dar unde-s caii?

Curând vor veni căldurile mari
Născătoare de secetă
Şi de muşte la arat
Specializate în explicaţii inutile,
Eu voi privi iarba uscată
Şi voi intreba
Unde-s caii.

Voi vrea să fug în munţi
Sau în large câmpii,
În nori să scapere copitele potcovite,
Fulgere să aprindă potcoavele,
Dar unde sunt caii.

Chiar aşa:
Unde sunt caii.
De ce nu li se vede coama
Deasupra munţilor
Şi unde mi-e rostul

Fără cai.

Pânza naturii eterne


Frunzele au fost biciuite
De rafale de vânt,
Apoi ploaia le-a tocat o zi de vară
De dimineaţa până seara,
Zi lungă ca postul,
Ca noaptea celui fără de somn,
Ca dimineţile întemniţatului,
Ca ultimele ceasuri ale femeii gravide.

Apoi a ieşit soarele meu,
Soarele tuturor sorilor,
Lumina lumii,
Lumina lumilor
Şi modestele frunze
S-au pătat de lumină
Cum se roşeşte obrazul unei copile
Îndrăgostite
Şi al elevului scos la tabla neagră
A matematicii.

In clipa următoare
Totul a devenit alb.

Marmoră caldă ca nisipul mărilor din Sud.
Strălucirea marmorei de Carara.

Albul ochilor tăi.

Fără comparaţie.

luni, 5 mai 2014

Anotimp postmodern


Primăvara de-acum a căzut
Într-o joi,
Dar era joi de apoi,
După Miercurea Ciuc
(Ungurii, bre, Atilo, unde se duc,
Dacă moare un cuc?).

Era apă de curgea prin canale
A jale,
Dar şi peste
Şi nu da nimeni la peşte.

Primarele
Care e şi nu e,
A zis că lasă,
Aşa e România ploiasă,
Iar el e general,
În general,
Ta-său era sculă
La prefectură
Şi secu
Să-l iei cu sea-cu,
Frate cu, pardon, dreacu.
Si uite aşa
A murit naşa
Şi+a rămas finu
Sa voteze crinu
Si mă-ta
Cu Ponta.

Scoverci.
unde sunt poemele?

Locul pe cerc

Oricât ar fi de minuscule,
Infinit de imposibil ca dimensiune,
Dar tot mi-aş găsi un locuşor
În centru,
Existând chiar şansa să mă ţină
Meşterul în braţe,
Cum legăna mieii,
Când unu, când doi, când pe toţi.

Dar dacă mama sau bunica or fi fost căpriţe,
Nu poate nimeni să spună
Că iedul nu are locul în ţarc,
Deci sar pe circonferinţă.

Acolo ţopăia înţelepciunea
De la facerea lumii.

Nu ştiu dacă am prins-o
Dar mi s-a părut că m-am agăţat de-un picior.

Ce spectacol, ce dans, ce emoţii
Să nu simţi cum se mişcă astrele,
Să auzi cântec de stele
Fredonând
El e,

El e.