Emoţii de primăvară

Doar o dată

Am urmărit cum iese sfioasă

Căprioara din codru.

Era însoţită de puiul ei

Dar tot curată ca o fecioară,

Cu privire clară

În care se reflecta lumina.

La un gând mai atent

Cerul şi pământul

Îmbinate în

Perfecţiunea creaţie.

Puiul era nesigur

Descoperind pajiştea

Care i se părea

Infinitul terestru.

Eu visam la ochii albastri,

Uitasem de manualul de limba română

Şi de inepţiile puse în cocoaşa

Lui Niculai Labiş.

Nici acum nu-mi amintesc nimic,

Doar mi-am văzut chipul

În ochii ei sfinţi,

Deşi distanţa dintre mine şi ea

Era cam de aici

Până la marginea

Perfecţiunii.