Pagini

miercuri, 30 iulie 2014

Athena în apă


Căldură de câmpie
De păduri tăiate
Fără vânt dinspre baltă,
Dunărea trecând nepăsătoare
Spre păsările migratoare din deltă.

Trupul tău reflectat în apă,
Scufundat,
Alunecos ca undelemnul.

Eu
Pasăre stingheră
Pe marginea strandului
Întreb oracolul de la Delfi
Dacă ştie cum pot transforma
Uscatul în apă,
Poteca în pod
Şi să-ţi pot dărui
Castele de cristal.

Eşti pe ţărm,
Plop fără ramuri,
Trestie melancolică

Precum poemul.

ORAŢIE DE NUNTĂ

Hei, dansatoare,
Adolescentă din trestie,
Gumă de mestecat,
Grisino,
Răsfăţato,
Depărtată,
Întârziată la naştere,
Eliberată din puşcărie la
Şapte luni şi trei zile.

Tu, nenuntito,
Curato,
De trei zile încoace
Nu mai pot minţi:
Intru sub duşi din oră în oră
Şi mă spăl de păcate.

Şapte sate late
Şi-alte şapte
Numărate,
Curăţate,
Neumblate
Ţie-ţi vor fi date
Cu-n castel pe roate
Neatins de ape.


PRINTRE VĂI

Printre văi şi printre dealuri
Dansau norii,
Eu ţopăiam ca în copilăria fetelor
Care jucau coarda
Şi murmurau melodii
Într-o limbă
Cu zimţi de drezină.

Printre brazi uriaşi
Desluşeam paşii tăi
De căprioară speriată.

Nu sunt pericole în munţii,
Urşii sunt sătui de singurătate
Şi ies la poteci
Să spună poveşti
Despre ierni nesfârşite
În care poeţii cântau
Zăpezile de zahăr
Şi ploile cu râuri de miere.

Tu îţi scăldai picioarele lungi
În apele iuţi şi reci,
Eu aşteptam pe mal.

Timpul.

Timpul.

marți, 29 iulie 2014

Descrierea serii cu Mihai

Inima e un ghem deşirat
Numai bun să-l desjoace pisicile,
Un fel de lună adăpostită
De nori
Şi ninsori.

Pănă la un punct,
Un ceas,
Un anotimp
Când nu se mai face deosebire
Între măr şi păr
Şi curge-n răspăr.

Acum bate la uşă
Tristeţea,
E caldă ca arşiţa,
Îmi e somn
Vreau să dorm.

E iarnă
Şi
Iese fum
Un sătean trage viţelul
De curm.

Mă înturm.

Ceaţă la mal, ceaţă pe creste


Căile misterioase al duhului
Adieri de zefir,
Vânt în mijlocul verii.

A odihnă,
A ploaie sănătoasă
Pentru pământul din adânc
Nu pentru şeanţuri
Şi văgăuni.

Şi cântecul care urcă limpede
Ca aburul din pâine.
Şi Spiritul care slujeşte
Ca dragostea.

Între pământ şi cer
Încerc să nu alunec.

Ritmul
De după ridicarea în două picioare.

Hopa sus, mă îndemna mama.


miercuri, 16 iulie 2014

Sfaturi de matur

Copile, pe deal te chem,
Nu ne vom urca pe munte
Ca Moise
Că legile sunt date de mult
Iar poporul susţine
Că a ieşit din robie
Gata creştinat.

De pe coline
Vezi marile înălţimi
Şi te cutremuri
De puterea creaţiei,
Sufletul freamătă de mister
Şi te îndrăgosteşti
De suflete vii
De pietre
De zbor.

Jos se întind câmpii
Care-ţi colorează ochii,
Opreşte-ţi privirea
Ca să nu-ţi pierzi speranţa.

Deasupra bălţii
Să te întrebi dacă ea
Vrea să fie cu adevărat
Asanată.

Când nu-ţi răspunde,
Numără cocorii,
Caută trifoi cu patru foi
Închipuie-ţi peisajul ţării o orgă enormă
Şi numără silabele
Singurătăţii
Din oricare poem

Scris de Eminescu.

LOCUIRE FĂRĂ ÎNLOCUIRE

Visul meu de copil
A fost să locuiesc într-o scorbură
Şi chiar văzusem un stejar uriaş
În care aş fi încăput
Stând în piciore.

Chiar şi întins aveam loc,
Dar nu am încercat.

Pe vremea aceea puteam dormi
În orice poziţie,
Între timp, am renunţat la poziţia
Faţa în sus
De teamă să nu sforăi
Şi să trezesc îngerii.

Curând, curând,
Vom pleca pe câmpie
Şi vom căuta prin păduri
Adăpost pentru doi.

Caii au învăţat
De la Mihai Eminescu
Să pască singuri
Şi să dea din pleoape
A nepăsare.

Cucul ştie să repete
La nesfârşit
Chemarea.
Tu continui să te miri
De ce nu-mi găsesc locul.

Care loc.

luni, 14 iulie 2014

Somnul de după amiază

Oboseala mamei după neşterea
A şapte copii,
Eu, primul născut,
Care mă încăpăţânam
Să trăiesc
În ciuda incompabilităţii
Dintre cei doi părinţi.

Mama nu stingea lumina
Decât după ce privea pe fereastră
Şi constata că nu mai munceşte nimeni în jur,
Tata era puternic ca un taur
Şi-şi consuma energiile mânuind rindeaua,
Seara citea biblia,
Dar între timp,
Trăgea un pui de somn.

Nu ştiu pe cine moştenesc,
Dar după-amiezile
Încep o nouă zi.

Este adevărat
Când mi se reproşează
Că duc o viaţă dupblă.

Una de zi,
Una de seară
Şi una de noapte.

Zarul mi-a căzut mereu
Şase-şase.
Şi nu e măsluit.


Conjuncţie cu pesimisme alungate


Şi intunericul care se ridică
Fără durere, fără ţipete,
Ca timpul care trece peste pietre,
Ca pasarea care alunecă purtată
De curenţi înălţimii.

Razele lipite de frunze
Respiraţia copilului adormit,
Speranţa că nu vor mai muri prin înfometare
Câinii care şi-au slujit stăpânii.

Şi Homer pe care nu mai am răbdare
Să-l citesc până la capăt
Şi peruca lui Goethe nemângâiată.

Şi Solomon cu întorsăturile lui din condei,
Cu clepsidra care curge,
Dar fără mâna omului
Nu se poate răsturna
Şi rămâne ca paharul gol
De pe masa beţivului.

Şi eu.
Şi eu ce.

Şi eu. Da.



duminică, 13 iulie 2014

Diametrul iubirii


M-au trezit cocoşii,
Întindeau spre înălţimi
Capete mândre ca nişte trompete de aur,
În timp ce măturau rotundul
Pământului
Cu roşcate cozi nepângărite
De temerea morţii.

N-am mai recitit de mult, iubito,
Argumentele lui Galilei,
Nici pledoaria suflată în barbă
De îndoielnicul Giordano Bruno
(Sau nici nu le-am citit vreodată
Şi mi-am închipuit că seamănă cu un sân perfect),
Dar tot mai cred că pământul
Este o imensă câmpie
Pe care alergăm amândoi
Ţinându-ne de mână.

Se zăreşte lumina
Cu tatăl tău în prag
Pregătit să ne dea
Ultima binecuvântare.






Diametrul iubirii


M-au trezit cocoşii,
Întindeau spre înălţimi
Capete mândre ca nişte trompete de aur,
În timp ce măturau rotundul
Pământului
Cu roşcate cozi nepângărite
De temerea morţii.

N-am mai recitit de mult, iubito,
Argumentele lui Galilei,
Nici pledoaria suflată în barbă
De îndoielnicul Giordano Bruno
(Sau nici nu le-am citit vreodată
Şi mi-am închipuit că seamănă cu un sân perfect),
Dar tot mai cred că pământul
Este o imensă câmpie
Pe care alergăm amândoi
Ţinându-ne de mână.

Se zăreşte lumina
Cu tatăl tău în prag
Pregătit să ne dea
Ultima binecuvântare.






C. Noica despre limbă

"Dar ne sîntem datori nouă, ca purtători ai limbii acesteia şi lucrători în ea. Pînă ce va veni ceasul de judecată al limbilor, în care e despicată lumea, noi gîndim şi creăm în cuvintele noastre, încă. Pentru noi ele sînt vii, chiar dacă s-au îngropat în uitare. Din această uitare — ce adesea e o uitare de sine, în măsura în care vorbirea omului este şi fiinţa lui —, noi le putem scoate, pe toate cele care ne par grăitoare : pe unele spre a ne desfăta numai, ca într-un muzeu (cine ar mai spune astăzi „cu smerită mîndrie", cînd mîndrie a încetat să însemne în­ţelepciune ?), pe altele, spre a ne reîmprospăta şi spori gîndul, din neaşteptatele, uneori uimitoarele lor adîncimi de înţeles."

Calul meu cu stea în frunte

Mi s-a spus că mănâncă nori
Că a fost hrănit cu jăratec
Şi nu suportă călăreţ
Decât fii de regi,
Panduri
Sau născători din zei.

Mi-am vândut tinereţea,
Bruma de avere moştemită
Şi abia mi-a rămas putere
Să spun nu Mamonei
Care voia să facem pariul
Lui Faust.

De cum l-am atins
M-a privit în ochi
Ochi rotund
Viu,
De reflecta în el muntele.
După prima clipire
Norii,
Apoi pupilele deveniseră sori.

I-am dezlegat
Frâul de aur,
L-am încălecat bătrâneşte,
Fără să-i smulg coama,
Cum dezbracă mirele mireasa
Fără s-o atingă,
Şi l-am îmbrăţişat cum soarele
Îmbracă pământul.

Când l-am întrebat de ce nu porneşte
Mi-a pus
Că fără tine alături
Nu va face un pas.

Calul meu cu stea în frunte.
Aşa mă răsfăţa mama.


sâmbătă, 12 iulie 2014

Perfecţiune

După o zi plină
Şi rotundă ca azima,
Cu ogorul desţelenit de griji
Şi de ghinioane
În care am putut semăna
Silabe, cuvinte
Şi crâmpeie de mântuire
Seara alunecă blând ca o perdea
Peste suferinţele unui damnat.

Luna s-a transformat
Într-o uriaşă pălărie,
Îmi ţine de cald,
De urât,
De călăuză.

Îmi voi face o cârmă
Din joarde de viţă
De vie,
De iederă,
De pir,
Luna va ţine loc de cerc
Şi calculând în doruri
Distanţa dintre noi
Voi încăleca pe calul bălan
Şi te voi fura.

Dacă ţi-e teamă
Să călăreşte
Cârlani ne-învăţaţi
Ne putem întâlni

Direct pe razele Lunii.

De la Psalmul 133

Ca undelemnul de preţ,
Ca un parfum de firmă,
Ca o îmbrăţişare,
Ca un cuvânt de apreciere
Este prietenia dintre fraţi
Şi capacitatea lor
De a fi împreună.

Ca roua peste iarba ofilită,
Ca o ploaie scurtă în mijloc
De arşiţă,
Ca un nor în zi de zăpuşeală
E întâlnirea
Cu cei dragi.

Acolo coboară
Spiritul Domnului
Şi lasă binecuvântarea.

Lui îi plac înţelegerea,
Calmul

Şi iubirea dintre fiii lui.

vineri, 11 iulie 2014

Emoţii nocturne

Noapte neagră
Ca speranţa condamnatului
Pe viaţă
Părăsit de nevastă şi de copii
Inainte de aflarea sentinţei.

Şi beznă era în jur
Ca în noaptea trădării,
Ca în mintea celui din Isacriot.

Dar de ce m-aş grijora
Mi-a şoptit spiritul,
Fiu al Marelui Spirit,
Au eşti singur,
Au nu ai mers tu pe apă,
Nu din apă ai fost scos
Ca să te urci la cer.

Şi liniştea s-a aşternut pe pământ,
Iar inima a tresărit
Şi au apărut zorile.

Am întins mâna
Şi te-am mângâiat,
Tu dormeai ca pruncul
Îmbăiat.

Şi iar am devenit prunc.


joi, 10 iulie 2014

Pastel de vară

O mică teamă
Zgomote în depărtare ca un zvon
De război,
Iluzia că moartea nu are legătură cu oamenii
Şi nici nu are
Îi pasă doar de foametea ei.

Păsările caută adăpost,
Dar nu-şi măresc ritmul de zbor,
Aripele vâslesc ca sclavii
Condamnaţi la exil
Fără speranţă.

Doar Ovidiu mai credea în dragoste
Şi în mila Cezarului,
Noi ştim, iubito, că în afara noastră
E un imens deşert
Pe care-l vom acoperi cu flori.

Începuse să-mi fie teamă
De trecerea timpului,
Dar secolul
Nu e mai tare decât

Cântecul anual al cucului.

Nostalgia dealului

Frumuseţea câmpiei pierdută
În întuneric,
Norii care nu se mai văd,
Fulgerul care împarte noaptea în două
Cu siguranţa baciului
Care taie caşul uriaş
Şi nu mai e nevoit
Să-l cântărească.

Motanii nu au bucurii pe acoperişul
Lumii
Şi nici nu încearcă rezistenţa tablei ruginite,
S-au îndrăgostit de lanul de grâu
Dat în pârg,
Cu şoricei care mişună
Ca poftele în sânul
Unei eleve de liceu.

Sunt semne de ploaie
Cu melancolii de câmpie
Şi dor de viaţa
Ca în noaptea plină de tunete
În care te regăseai în mine
Ca mielul nevinovat
Neştiutor de păcate.

Mai spune-mi o dată
Că visezi să rătăceşti pe mare
Sub ploaia de stele.



Transformări

De la o vreme
Am devenit înţelept
Ca un motan bătrân.

Privesc nepăsător
Baletul pisicilor,
Vrăbiile mă încântă
Numai când ciripesc,
Iar şoarecii îmi sunt
Mai simpatici decât hrana
Şi le admir codiţele
Ca nişte raze de soare
Capabile să se transforme-n cerc.

De la o vreme
Dorm cu ochii deschişi
Şi am certitudini
De matematician,
Mă bucură căutarea
Cifrei finale
Şi dansez pe coloana infinitului
Cum mă căţăram în tinereţe în pom
Sau pe coloanele
Unei femei.

De la o vreme
Visez la ochi verzi,
Semn că nu mai sunt
Un biet motan bătrân.


miercuri, 9 iulie 2014

Linişte sufletească


Seara păşeşte pe furiş
Cu paşi molateci de pisică,
Se strecoara precum apa
În pământ nisipos
După o vară de neputinţe.


E calda aşteptarea
Ca privirea mamei
Care şi-a alăptat pruncul,
Ca mâna întinsă de bărbat
Deasupra casei
După ce i-a aşezat coperişul.

În noapte
Nici greieii nu mai răsuflă
Când apari tu,
Frunzele au uitat să tremure,
Stelele, corăbii în portul veşniciei,
Au tras la mal.


Aş dormi somnul de veci
Aş spune senin
Până aici,
M-aş împăca în sfârşit
Cu mine
Şi aş lăsa adâncului
Hainele ponosite.

Dar aştept liniştea ta, Împărate,
Popasul tău ultim
Pe Muntele Măslinilor
Ca să spui
Pace vouă,
Vă dau pacea mea.

Vă înstăpânesc peste
Liniştea veacurilor
Care a astupat
Spărturile.


PORTRET DE VOIEVOD (lui Mircea Ciobanu)


Era mai înalt decât mine,
Dar folosea o şmecherie personală
Şi mă privea de jos în sus,
Dându-mi de înţeles că nu-l întrec
La frumuseţe
Dar la talent am putea sta de vorbă.

Pe el stăteau totdeauna hainele curate
Şi-l prindea albul
De parcă mama lui ar fi fost culegătoare de bumbac.

La umor, era ca Ştefan cel Mare,
Întâi tăia capul, apoi se căia,
Că ştia scripturile pe dinafară
Şi le mai şi tălmăcea
Fără să le răstălmăcească.

Mă tot învârt în jurul cozii
Ca să n-o spun pe şleau
Că mi-e dor de el

Ca de mama.

ÎNAINTE DE RĂSĂRIT

Trupul era moale ca o găluşcă,
Deşi făcut din pământ
Păstra încă informitatea apei.

Nu m-aş fi ridicat din pat,
Cum nu are chef puiul de barză
Să zboare din cuib
Mai ales că bate şi vântul.

Dar nici soldatul nu pleacă fericit
La război,
Chiar dacă-i spune iubita că-l aşteaptă
Şi că nu va sări pârleazul nici ziua
Necum noaptea.

Ştie oricine acum
Că nu pentru patrie se moare
Ci pentru buzunarele pline
Ale demagogilor,
Dar voi pune mâna pe armă.
Şi mi-am amintit
Că bunicul îmi zicea
Că sunt bărbat.

Şi mi s-a îndreptat şira spinării.

luni, 7 iulie 2014

Pânda


Se apropie zâmbind,
Cu declaraţii de dragoste
Cum numai Uniunea Sovietică era capabilă
Şi mai încearcă şi acum sub
Denumirea prescurtată.

Dar nu de politică
Îi arde soldatului
În tranşeu
Şi nici poetului din ţara
Manelelor care au înlocuit
Rapsodia.

Mă întreb dacă lumina
Care-mi sparge fereastra
E a mea,
E cernută de filtrele Domnului
Sau specialiştii în falsuri
Încearcă din nou
Să mă bronzeze cu ură.

L-am întrebat
Pe doctorul Vevoiculescu
Dacă fericirea poate fi
Mâncată pe pâine,

Iar el a lăcrimat.

duminică, 6 iulie 2014

Calm târziu

Linişte ca într-un cuib înnoptat,
Ca într-o scorbură,
Ca în biblioteca
În care s-au strâns certificatele
De deces
Ale nevinovaţilor.

Liniştea
De dinaintea creaţiunii,
Discreţii paşi ai Mântuitorului
Către sufletul celor vinovaţi.

Versurile care nu pot spune
Mai mult decât cuvinte,
Durerea lui Pavel din Tars
Că nu-i poate convinge pe unii evrei
De existenţa învierii.

Şi tu, poezie,
Care nu spui niciodată
Unde te ascunzi.

Aştept proba labirintului,
Dar adu-mi dovezi
Că unul,
Barem unul,
A ieşit viu.

Aha, simt miros de transpiraţie,
Sudoarea învingătorului.


sâmbătă, 5 iulie 2014

Cu briza pe bicicletă

Pletele alunecau
Ca valurile unui râu
De câmpie,
Verdele se reflecta în apa de ploaie
A zilei trecute.

Jumătate de lună
Era văzută
De locuitorii altui tărâm,
Unde îndrăgostiţii
Se certau care iubeşte mai mult.

Mă mulţumeam cu semnalele
Trimise de farul firav
Agăţat de ghidon.

Un rest dintr-o mare iubire,
Un început
Pentru eternitatea visului.

Şi roata care nu are timp
Să se oprească
Şi echilibrul instabil.

Vântul uşor de mijloc de vară
Care-ţi dezveleşte picioarele.
Bucuria că nu ai costum
De biciclist,
Tristeţea că se lasă seara
Şi te depărtezi
Odată cu întunericul.

Rămâne amintirea.

Visul îşi scoate capul
Ca puiul care a spart
Circonferinţa oului.

Triumful vieţii
Flutură ca o eşarfă.




Lecturi

E liniște ca în pădurile de salcâmi,
De nu mi-aș auzi gândurile
Aș auzi tropăitul furnicilor
Și seva pământului
Urcând în canalele vertical
Ale firelor de iarbă,
De flori multicolore,
De stejari seculari….
Vara, în pădurea prințului Știrbei
Toți copiii de pe uliță ne luam de mână
Să putem înconjura cu trupuri curate
De miel
Cel mai bătrân stejar al Evropei.

Acum m-aș mulțumi
Cu îmbrățișarea ta
Și aș rememora toate poemele de dragoste
Scrise de Blaga, Arghezi, Nichita
Și nu l-aș uita nici pe Shakespeare,
Care nu doarme de când s-a născut.

Ție ți-aș cere să-mi traduci
În limbaj nonverbal
Chemări din Cântarea Cântărilor
Cu accent languros pe versul acela
În care e vorba de mine.



Secol plin de goluri

Vârful degetelor
Care ating fruntea,
Cutele care dispar ca pâcla ceţii
Când sorele se supără
Şi scoate foc pe nările lui
Binecuvântate
Şi presărate cu viaţă.

Copacii scot chiote de bucurie
În zori,
Numai o clipă dacă ar fi ascultaţi
Ar povesti despre renaştere
Şi ar dezlega toate întrebările evului mediu.

Iubita mă consolează
Că am prins un secol
Fără întrebări,
Iar eu sunt trist ca un leu bătrân
Ştiind că nu mai sunt nici răspunsuri.

Cercul a fost inventat
Ca să deschidă
Şi să ţină în frâu
Tot dinafarul.

Dau paginile cărţii
Răbdător, una câte una,
Şi te caut.


Semnale din cosmos

Am găsit sub pernă
Mesajul tău,
Era o bucurie
Pe care doar marinarii
Naufragiaţi o simt
Când e noaptea senină,
Marea liniştită
Iar Steaua Polară le face cu ochiul.

Şi eu am sărutat liniştea,
Întâi pe mână,
Ca să nu se sperie
Îngerii păzitori.

Se înălţase stăpânul zilei
Deasupra pădurii
Şi albastrul ochilor tăi
Se prelingea în râuri de cer
Izvorând de sub pleoape.

Atunci am înţeles că iubirea
E ilogică,
Iar logica o simplă
Problemă a filosofilor
Certaţi cu nevestele.

Pe când poezia.
O, poezia.



Simple cuvinte compuse

Am să vin să-ţi găsesc
Ochelarii
Pe care te suspectez că îi porţi
Din cochetărie,
Să se întrebe haiducii
Dacă eşti înger sau travestită.

Şi mai cred
Că nici nu i-ai perdut,
Sunt ascunşi
Ca să mă îngropi
În ispită.

Aşa păţeşte poezia
Ori de câte ori
Vreau s-o înşel
Cu lenea
Pictura,
Dragostea trupească,
Grădina de trandafiri.

Aştept până creşti
Şi devii roman.


joi, 3 iulie 2014

Peisaj submontan

Se adunaseră toţi norii
Deasupra casei
De parcă şi-ar fi dat întâlnire
Ca absolvenţii unui colegiu britanic
Şi niciunul nu decedase pe front.

Nu-i vorbă, că nici războaiele nu mai
Sunt ce-au fost, dar cine
Şi-ar dorit să fie,
Când moartea e analfabetă,
Beată,
Ceată
În găleată
Târfă despicată
Pe poiată.

Tu eştri fată
Minunată
Procreată
Să fii dată
De un tată
Unuia născut o dată
Cu o frunte lată.


Şi îmi era bine,
Paşii tăi erau ritmici
Ca stropii de ploaie.
Pic, pic,
Pic poc.
Doamne, ce noroc.



Aritmetica iubirii

Dacă se vor desfiinţa gările
Nu voi mai şti
Unde să te aştept
Şi nu voi pricepe
Pentru ce sunt scări de urcat
Dacă pe treapta de sus
Tu nu vei da încurajator
Din cap.

Sprâncenele par
Fruntispicii,
Table cu ecuaţii nerezolvate,
Emoţiile de la începutul orei
Când mă ascundeam
În spatele unui coleg
În minutele scurse
Până deschidea profesoara
Catalogul.

Tu nu mai îmi dai
Nimic de rezolvat,
Caut rezultatul
La sfârşitul cărţii
Şi mă întreb de ce vine seara
Dacă basmul cu binele învinge răul
Nu se potriveşte
În poemele de iubire.

Eppur si mouve
Se poate traduce
Prin e pură, dar nu vrea
Să se predea
Înaine de zborul printre stele.


O călărire în seară

Îmi fugiseră caii în lume,
Din lac se auzeau cântece triste
De parcă boii bălţii
S-ar fi întrecut la concert
Cu ţestose-nţelepte.

Un hoţ de cai oltean
Nu poate întreba Carul Mare
Unde e târgul
Şi nici nu taie gâtul mânzului
Pentru un clopot.

Înainte să mă îmbăt
De razele lunii
Am auzit tropot leneş,
Calm tropot,
Îmbufnat cântec,
Fluier de soc,
Oftat de fecioară.

Tot făcându-mi cruci de iertare
Intram şi mai adânc
În nesiguranţă
Neştiid de-i bine
Să fur calul
Sau fata.

Am dat cu banul
Şi când am deschis pumnul
Nu căzuse nici cap
Nici pajură.


Erai tu.

Dorinţă fără replici

Aş bea cafeaua
Dintr-o sorbitură,
Dar pe urmă ar trebui să gândesc
Ceea ce nu e recomandabil
În zi de sărbătore
Şi nici nu-mi stă în character,
Instictele chemându-mă spre tine
Cum ciomagul citeşte
Înaintea orbului.

Iar mi-a dat cucul bună dimineaţa,
Iar un cocoş îl îngâna
Cu ochii în soare
Crezându-se maimuţă.

Mi-aş cumpăra un billet
Pentru câmpiile elizee,
Dar nu au vrut să-mi dea dus- întors
Şi m-am apucat din nou
De scris.

Tata mi-a zis zis
De infinite ori
Că va fi vai de capul meu
Dacă nu-l ascult.

Nu a avut dreptate, cum nici eu nu am
Când îţi spun
Că unu şi cu unu fac doi.

Cercul nu e făcut din puncte, iubito,
Ci din aplecare.

Ascunde-ţi faţa

Sub braţul meu. 

miercuri, 2 iulie 2014

Banalul în staniol de cuvinte

Ce bine e să nu te sperii
De nori
Şi nici de razele arzătoare,
Să nu-ţi pese cum se termină un roman
Şi nici de semnătura
Unui halat pe reţetă.

Binele stă ghemuit
Într-unj gând,
Într-o dimineaţă ploioasă
Sau fierbinte,
În fereastra la care au visat ani în şir
Întemniţaţii.

După ce termin aceste rânduri
Voi muşca dintr-o bucată de pâine,
Îmi voi mângâia motanul
Pe chelie,
Îţi voi trimite o carte poştală
Cu noua mea adresă de email,
Apoi voi dansa.

Nu mă întreba
De unde iau sârma.

Am infinite raze de soare
Şi în plus
Gândurile tale
Pe care le înnod
Şi le deznod
Până uit al cui sunt.