Pastel de vară

O mică teamă

Zgomote în depărtare ca un zvon

De război,

Iluzia că moartea nu are legătură cu oamenii

Şi nici nu are

Îi pasă doar de foametea ei.

Păsările caută adăpost,

Dar nu-şi măresc ritmul de zbor,

Aripele vâslesc ca sclavii

Condamnaţi la exil

Fără speranţă.

Doar Ovidiu mai credea în dragoste

Şi în mila Cezarului,

Noi ştim, iubito, că în afara noastră

E un imens deşert

Pe care-l vom acoperi cu flori.

Începuse să-mi fie teamă

De trecerea timpului,

Dar secolul

Nu e mai tare decât

Cântecul anual al cucului.