Pagini

joi, 21 august 2014

Iar melancholie de câmpie


Azi m-am spălat pe faţă cu lumină,
Era prea târziu să apelez la rouă,
Fana Coţofna se certa cu soră-sa
Pe subiectul coadă sau trup.

Motanul confunda mâna mea cu mausul,
Politicienii tratau ţara ca pe o cramă,
Românii aveau probleme metafizice
Neştiind dacă anul acesta se bagă tot ulei
La alegeri
În sticlele de plastic
Sau se scapă şi ceva ţuică în vene.

Una peste alta e bine,
Dacă se schimbă, dar nu se vede,
Nu se simte,
Nu se judecă.

La Polul Nord e încă răcoare,
La noi e bine,
Fructele anul acesta nu prea au dat în pârg,
Dar e şi mai bine,
Că nu-şi fac oamenii probleme unde să le
Păstreze.

La molluri roţile căruciorelor
Se învărtesc perfect,
Nu ştiu de ce nu mă duc
Să trag un duş,
Că apa deja e fierbinte.

Mai ţii minte, Veronica,
Vremea când băusem frica
Şi mamei îi spuneam Nica?

Acuşica?

Acuşica.

miercuri, 20 august 2014

Ora de gimnastica minţii


Când văd lumina
Mă gândesc la orbi
Şi-i cred că şi-ar da viaţa
Ca să o vadă,
Iar cocoşul îmi aminteşte
De surzii care bâjbâie
În infernul marilor metropole.

La lăsatul serii
Mai adaug o rugăciune
Iubirii cereşti fără seamăn
Care a poruncit pământului
Să se mai lase lovit de tălpile
Mele cu multe călcături strâmbe
(Un fel de brazdă trasă de o căruţă
La care a fost înhămat un cal orb
Ce se lăsa mânat de un birjar beat,
De felul lui ţigan indian –
Rezultatul seamănă cu străzile Craiovei).

Între timp
Arunc privirea
Pe o carte veche
Şi răspund în răspăr ca Hamlet
La întrebarea ce scrie :

Semne, fiule, semne.

luni, 18 august 2014

Poem neromantic

Prima dată te-ai ascuns
În pădure,
Dar şi Luna ştia să aştepte
Cochetând cu noaptea,
Astfel că păsările s-au prefăcut adormite
Şi ciuguleau din coşul cu speranţă.

A doua oară am pândit Soarele,
Mama tuturor celor născuţi,
Cel care trezeşte la viaţă
Adâncul mării
Şi răsfaţă trupuri de mult adormite.

Eram tolănit ca omul leneş,
Uitasem se somn, uitasem de foame,
Cucoana din caleaşcă se plictisise
Să mai citească romane
Cu fii de împăraţi
Şi feţi frumoşi
Nenăscuţi la timp.

M-a întrebat dacă mi-e foame,
Apă de vreau, vreo umbră pe creştet.

Până a înţeles să mă ducă acasă
Soarele se ascunsese
În spate de val.

Ah, pescăruşul
Ah, mama lui Baudelaire,
Ah poezia,
Ah rana din care nu curge sânge.

Mama lor de creatori de vise.

Şi bunicul care nu ştia nicio poveste.

Ah.

duminică, 17 august 2014

Pastel cu plictiseală

Valul care se naşte
Fără loc,
Aerul din ce în ce mai rar,
Mai de negăsit decât caracterele
În Balcani.

Cocorii fac antrenamente,
Rândunelele îşi învaţă puii să rabde,
În timp ce berzele caută hrană
Pe ogoare.

Motanul miroase aerul prin fereastră
În amintirea vremurilor
Când spărgea noaptea
Cu mieunatul antipatic
Chiar stelelor.

La paralela 45
Nu se întâmplă nimic.

Şi chiar aşa :
De ce s-ar petrece
Dacă iarna vine
Vare trece

Iar ruşii n-au und-să plece.

sâmbătă, 9 august 2014

VARIAŢIUNI


Instinctul păsării de-a sări gardul,
Întoarcerea în prag de seară,
Norii care aleargă leneşi
Şi indiferenţi la umbra lăsată pe iarbă.

O lebădă s-a rătăcit pe câmp,
Urmele avioanelor dispar în ceaţă,
Vara aceasta a fost mai ploioasă decât toamnele,
Dacă aş fi tânăr m-aş întovărăşi cu un muson.

Vreo cinci câini
Unul mai lacom decât altul
Înconjoară lebăda,
Ea aşteaptă majestoasă aproprierea lor,
Întinde gâtul delicat ca o întrebare metafizică
Scoate pe cioc blesteme în sanscrită.

Iubito,
Cui voi mai scrie eu poeme
Când îşi va găsi lebăda lacul

Şi tu alesul inimii.

marți, 5 august 2014

Ciripesc zorile

Ca Spiritul Domnului sunt
De calme,
Ca Duhul care nu rupe
Nimic în cale
Ca vântul cel mai odihnitor.

Şi, totuşi,
Lovesc geamul,
Trec prin munţi,
Sfarmă pietre,
Răscolec minţi,
Pornesc revoluţii,
Declanşează războaie.

Şi nimeni nu suferă
Nu există victime colaterale,
Se usucă lacrimile,
Învie morţii.

La malul mării
Pândesc ca un grănicer umbra ta,
Eşti ca o trestie singuratică,
Salcie pe creste.

Şi gândul mea aleargă
Ca un dor.
Adio, tristeţe,
Vagoanele de melancolie s-au prăvălit
În văgăuna uitării.

Cri-crip, cântă zorile,
Cip-cirip, lovesc zorii
Paginile eternităţii.
Aleluia.


luni, 4 august 2014

Iar cântă păsările

Până la prânz mai au putere
Să se cheme prin sunete descrete,
Cum hoţii folosesc secretele
Să înconjoare prada.

Cerul părea de dimineaţă
O imensă câmpie albastră,
De parcă menta ar fi dat în floare
Iar tu interpretai
Pe plajă boleroul.

Iar se giugiulesc vrăbiile,
Ca pe vreme când fugeam la scăldat,
Iar ele se drăgosteau în ţărână
Şi nu fugeau
De sub copitele cailor.

Până la prânz
Voi scrie un poem
Despre iubirea
Care
Aduce răcoare,
Stropi de rouă
Peste sufletul în dogoare.


duminică, 3 august 2014

Cald de câmpie

Întâi ameţesc muştele.
Obraznicele, neliniştitele,
Neruşinatele,
Duşmancele,
Curioasele,
Bârfitoarele.

Şi deodată se agaţă de tavan,
Aeroplane ale viitorului,
Stau neclintite
Cu capul în jos,
Sigure că nu vor ameţii,
Iar mintea lor boşevocă
Va putea să renască oricând
Ca revoluţiile în lumea arabă.

Voiam să mai scriu un vers
Dar am obosit,
Aerul e mai de preţ
Decât o idee
În statele ocupate
De comunism
Sau de globalizarea
Cu numele de fată mare
Şi violată
Schimbat în puritate.




Valuri mici, valuri repezi (Botez în Timişul de Sus)

Azi am văzut câţiva îngeri
Trecând peste ape
Blând zbor,
Line unduiri,
Suave aripe,
Binecuvântate clipe.

Şi cântecul lor era calm
Şi pădurea le ţinea ritmul
Şi vântul acompania echilibrul.

Astăzi a fost bucurie în Ceruri,
Încă un suflet a rostit răspicat
Numele Fiului.



Printre brazi şi printre zile

M-aş fi plimbat cu bicicleta
De s-ar fi urcat şi pisoiul
Pe spinarea mea
Iar un ied şi-ar fi odihnit
Burtica
Pe creştet.

Lentilele privirii
Nu au putere să fixeze un ochi,
Tu te-ai ascuns după un brad,
Brazii sunt mulţi,
Cetina plânge,
Tată îmi aminteşte
Că tămâia nu-i sfântă,
Doar Dumnezeu e plin
De iubire.

Renunţ să mai desenez nori,
Chipul tău se prelungeşte
Ca picioarele din acuarela unui elev.

Strig
Fără disperare, mai mult murmur.
Norocul e bun.

Îmi răspunde ecoul
Repetându-mi numele.

E bine.

vineri, 1 august 2014

Sfaturi către Theodosia

Nu-ţi privi picioarele
Când înveţi să mergi,
Lasă botinele să se murdărească,
Praful un este cel mai infect păcat.

Şi ţine capul sus,
Fii mândră ca Floarea Soarelui,
Lasă ochii să reflecte lumina,
Cum macul strânge în el
Căldura îngerilor.

În zare ai să desluşeşti
Cu uşurinţă
O dungă de lumină.
Păşeşte spre ea
Şi fă-ţi brâu
Din curcubeu.

Există un trifoi cu patru petale
Între sânii fiecărei copile.
Lasă-l să crească.

Păstrează mirosul
Dimineţii,
Tocmai am înmuiat pensula
În vopseaua voluptăţii.

Mama ei de estetică.